Updated on septembrie 5, 2019 În satul Huta, din comuna Chiuiești, județul Cluj, școala este amenajată în casa unui localnic.
Școlari au două camere la dispoziție, mobilate din donații, și vor împărți baia cu proprietarul locuinței. Așa a fost dintotdeauna în satul care are prea puțini copiii ca să primească finanțare pentru construirea unei școli adevărate, informează digi24.ro.
„Aici nu a fost școală niciodată. A fost într-o casă din aia bătrânească, cu prisă și târnaț la femeie de 90 de ani”, spune Gavril Mihuț, primarul comunei Chiuiești.
În sat sunt 6 copii de grădiniță și 6 de școală primară. De săptămâna viitoare, vor merge la ore în casa unui alt localnic, care a pus de câțiva ani la dispoziția școlii o parte din locuința sa.
„Da, mi-am pus casa la dispoziție pentru grădiniță și după doi ani a venit și școala. Copiii din sat vin aici în toată ziua la școala, doamnele îi invață”, spune George Ioan, fost om de serviciu la Școala Huta.
Primarul din comună spune că a cerut de mai multe ori finanțare ca să ridice o școală. Nu a primit bani pentru că în sat sunt prea puțini copii.
„Cred că de vreo cinci ani, în fiecare an, de vreo trei ori spun, din anul următor va fi desființată pentru că scade numărul de copii”, spune Gavril Mihuț, primarul comeni Chiuești.
Din sponsorizări și donații și mila oamenilor, primăria a început construcția unui cămin cultural în care va amenaja și două săli de clasă.
