Updated on septembrie 3, 2019 Polițiștii au avut treabă multă luni pe strada Ferdinand. Primăria Cluj a început lucrările de modernizare. În acest sens, începând de luni, 26 august 2019, circulația auto va fi complet închisă pe strada Regele Ferdinand, sensul nord-sud (dinspre strada Horea / Piața Mihai Viteazu, latura nordică / strada G. Barițiu înspre Piața Unirii), iar pe sensul înspre Gară, circulația se va desfășura doar pe prima bandă.
Ion Novacescu: „Respectul meu pentru cei doi polițiști de la Poliția Locală care, de azi dimineață, prin canicula asta teribilă, au asigurat un trafic cât de cât fluent in zona cea mai aglomerată a Clujului, afectată de lucrările de modernizare a străzii Ferdinand.
Oamenii aceștia n-au avut o clipă de răgaz.
Cred că au fluierat de 1.234.765 de ori, fiecare.
Și acum sunt la datorie.
Respect!”
