Cluj. Emil Boc: „Cine nu şi-ar dori o dublă câştigătoare de Grand Slam la un turneu? Facem eforturi să-l avem la Cluj!”

Updated on iulie 14, 2019 Primarul Emil Boc s-a aflat în tribunele arenei de la Wimbledon, acolo unde a susținut-o pe Simona Halep în finală.

”Sunt aici, la Wimbledon, nu aveam cum să absentez. Suntem o mână de români cu suflet mare, care aşa cum am putut am luptat cu publicul englez, mare susţintător al Serenei, dar am reuşit să câştigăm respectul. Este o realizare fantastică a Simonei, pentru ea, dar şi pentru tot sportul românesc şi mă bucur că am făcut parte din aceste momente incredibile.

Cluj. Emil Boc: „Cine nu şi-ar dori o dublă câştigătoare de Grand Slam la un turneu? Facem eforturi să-l avem la Cluj!” 1

Să o învingi pe Serena Williams, în faţa membrilor Casei Regale şi a lumii întregi, în nici o oră… este de domeniul fantasticului. Nu merge la Wimbledon cu tobe şi galerie cum facem în Fed Cup la meciurile României, dar nu ne-am făcut de râs, dimpotrivă. Am primit aplauze la final”, a declarat Emil Boc, citat de adevarul.ro.

Întrebat despre un turneu WTA la cluj-Napoca, primarul a spus: ”Lucrăm intens la acest demers, chiar şi aici. Facem lobby, ne dorim enorm să îl avem la Cluj-Napoca şi, sigur că vom anunţa imediat ce vom avea veştile bune pe care ni le dorim. Cum să nu luptăm pentru Simona şi pentru a avea un turneu cu ea?

Cine nu şi-ar dori un turneu cu o dublă câştigătoare de Grand Slam oriunde în lume? Iar faptul că e a noastră, ne motivează şi mai mult. Este cel mai bun model de urmat în viaţă şi un ambasador fără egal al României în întreaga lume”.

error: Content is protected !!