Updated on iulie 5, 2019 Primarul Emil Boc a început negocieri serioase cu Asociațiile care se împotrivesc construirii Aqua Parkului. Primul gest: construcția a 11 parcuri. Rămâne de văzut dacă Asociațiile vor accepta construcția Aqua Parkului în zona Parcului Est, acestea căutând alternative pentru Primărie.
SOS Parcul Est: „Cerem co-design urbanistic pentru Parcul Est la tema de concurs. Reprezentanții asociației Societate Organizată Sustenabil S.O.S au fost prezenți alături de cei ai grupului Zona Verde Liberă la ședința de Consiliu Local de ieri pentru a discuta despre Parcul Est cu primarul și consilierii locali.
La intervenția lui Adrian Dohotaru, primarul Emil Boc a reiterat că anul acesta se va desfășura concurs de proiecte pentru amenajarea Parcului Est, de 45 de hectare, cel mai mare al orașului. Prin legarea sa de Baza Sportivă Gheorgheni, Parcul Iulius și lacuri, parcul ar avea 65 de hectare.
Primarul a mai spus că aquaparkul, pe care îl dorim și noi, dar în altă locație, nu e sigur în zona Parcului Est, dar nici nu a confirmat renunțarea completă în locația unde noi propunem un parc natural.
S-a mai votat si un studiu de oportunitate pentru realizarea unui parc în zona Bună Ziua și în Zorilor, la care noi am propus un parteneriat public-public pentru deschiderea bazei de cercetare Palacsoy, administrată de USAMV, iar în Zorilor deschiderea Grădinii Botanice și a Campusului USAMV. Primarul Boc a fost de acord cu ideea deputatului și directorului executiv SOS, Adrian Dohotaru, de a deschide la Someș cele zece hectare de parc sportiv, care au fost cedate de Primărie Universitatii în perioada interbelică.
Cu toate spațiile la Someș, dar și in celelalte cartiere, am propus deschiderea și amenajarea minim intruzivă, cu acces general și gratuit, a peste 400 de hectare, al căror aport la creșterea calității vieții în oraș sunt vitale. Noi trebuie să avem un sistem de spații verzi la nivel de oraș, cu coridoare pietonale și cicliste care le conectează, de aceea am arătat cum Parcul Est se poate lega de baza de cercetare din administrarea USAMV.
Clujul este un oraș deschis, al punților de comunicare, nu închis, al gardurilor, acesta e mesajul pe care l-am dat și pe care administrația încearcă să îl pună în practică, deocamdată pe hârtie, prin studiile în curs de realizare și prin concursurile de proiecte.
SOS, prin universitarii, activiștii civici, specialiștii și locuitorii din zona Parcului Est, angrenați în campanie, dorește să se implice în realizarea temei de concurs pentru Parcul Est, unde avem nevoie de un co-design participativ de urbanism, nu unul realizat strict de administrație și arhitecți, deziderat valabil și pentru alte amenajări.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi în crearea celui mai mare spațiu public verde al Clujului. De aproape zece ani avem campania, iar perseverența începe să dea roade”.
Adrian Dohotaru: „Eu sper ca Primăria, în colaborare cu Asociația SOS, să realizăm cel puțin o dezbatere ca să discutăm cum poate arăta tema de concurs pentru Parcul Est.
Putem aduce expertiză din partea universitarilor și mediului asociativ care a colaborat la campania pentru realizarea celui mai mare spațiu publice verde din oraș.
Noi pregătim și o carte cu campania, dar și cu detalii privind biodiversitatea zonei.
Stăm la dispoziție pentru Primărie de mai bine de doi ani pentru aducerea de fonduri europene nerambursabile pentru lacurile degradate prin experții angrenați în campanie.
Da, vrem spațiu public verde, dar să nu uităm și de proprietarii privați, a căror nemulțumire în raport cu mine, că am propus parcul, dar mai ales față de primărie pentru că li s-a promis despăgubiri, dar care încă nu s-au făcut, o înțeleg. De aceea, le-am propus o discuție mai amplă această vară pentru a găsi cele mai bune modalități de despăgubire unde ei vroiau să construiască, chiar dacă Primăria nu trebuia să le dea autorizații de construire.
Căutăm, dacă Primăria are probleme, și locații alternative pentru aquapark, vă ținem la curent.
Hai că se poate!”
