Cluj. Medicul Adela Golea își dă demisia de la UPU după ce a fost condamnată pentru că a cerut ca asistentele să se ocupe întâi de pacienții grav bolnavi și apoi de șoferii prinși băuți de polițiști. Ce spun procurorii care au obținut condamnarea ei

Updated on iunie 24, 2019 Procurorii clujeni au venit cu detalii privind condamnarea directorului medical al UPU Cluj, Adela Golea, care a cerut ca asistentele să se ocupe întâi de pacienții grav bolnavi și apoi de șoferii prinși băuți de polițiști. Adela Golea a anunțat că demisionează.

Ce spun procurorii, potrivit Adevarul:
„În aceste condiţii, prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că în noaptea de 21/22.10.2016, când poliţiştii s-au deplasat la UPU, asistenta căreia îi revenea sarcina de a recolta mostrele biologice le-a comunicat acestora că, deşi are disponibilitatea de a da curs cererii lor, nu va putea face acest lucru în lipsa aprobării venite din partea medicului şef de secţie, care interzisese, anterior, recoltarea de mostre de la şoferii care nu erau implicaţi în accidente de circulaţie.

Cluj. Medicul Adela Golea își dă demisia de la UPU după ce a fost condamnată pentru că a cerut ca asistentele să se ocupe întâi de pacienții grav bolnavi și apoi de șoferii prinși băuți de polițiști. Ce spun procurorii care au obținut condamnarea ei 1

Probele administrate pe parcursul procesului penal au evidenţiat, fără dubiu, că asistenta medicală avea timpul necesar recoltării probelor biologice de sânge.
Întrucât poliţiştii au insistat să fie recoltate mostrele biologice de sânge în cel mai scurt timp, asistenta în cauză a luat legătura cu medicul şef de tură care, la rândul său, a contactat-o pe inculpată, însă aceasta din urmă a menţinut dispoziţia care interzicea recoltarea mostrelor biologice de la şoferi care nu erau implicaţi în accidente de circulaţie.

Ulterior, inculpata a discutat telefonic atât cu unul dintre poliţiştii care se aflau în incinta UPU, împreună cu un şofer căruia urmau să îi fie recoltate mostrele biologice de sânge, cât şi cu procurorul de serviciu, însă a refuzat să permită recoltarea mostrelor biologice şi după purtarea acestor discuţii.

Atât poliţistul cât şi procurorul cu care inculpata a discutat telefonic în noaptea respectivă, i-au adus la cunoştinţă că, prin refuzul recoltării mostrelor biologice de sânge, se expune tragerii la răspundere penală, însă aceasta şi-a menţinut decizia de interzicere a recoltării mostrelor biologice.”

Pe fondul imposibilităţii recoltării mostrelor biologice de sânge în noaptea de 21/22.10.2016, în două cauze penale s-a dispus clasarea cu privire la comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen, mai susţine Parchetul.

Directorul medical al UPU Cluj, Adela Golea, a primit o condamnare de un an şi nouă luni de închisoare, cu suspendare, din partea unei instanţe a Judecătoriei Cluj. Golea a fost acuzată de abuz în serviciu pentru că le-ar fi cerut angajaţilor să se ocupe în primul rând de pacienţii aflaţi într-o stare gravă şi abia apoi de cei aduşi la spital de poliţie pentru a le fi recoltate probele biologice.

Deşi sentinţa nu este definitivă şi ar putea să facă apel, Golea a decis să nu meargă mai departe. Îşi va da demisia de la spital şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, unde predă medicina de urgenţă.

„Nu cred că voi merge mai departe în acest proces. Acum vreau doar să-mi văd de viaţa mea personală, nu mai îmi rămâne altceva. Vom vedea cine va prelua sarcinile mele, eu nu voi continua la spital.

Sunt un om demn, nu pot să le mai predau studenţilor şi să lucrez cu angajaţii când eu am dosar penal. Nu intenţionez nici să fac apel, nu cred că voi face. Nu voi face, pentru că eu ştiu cum a mers acest proces şi nu are niciun rost”, a spus Adela Golea, pentru Adevărul.

error: Content is protected !!