Respect! ISU Cluj, despre medicul care a intervenit la un accident produs chiar în fața lui : „Ieri am intervenit pentru a descarcera un bărbat rămas blocat în autoturism …”

Updated on mai 13, 2019 O bună parte din poveștile salvatorilor trec neobservate, astfel că cei de la ISU Cluj s-au hotărât să le aducă în atenția publicului.

ISU Cluj a scris pe Facebook: „Ieri am intervenit pentru a descarcera un bărbat rămas blocat în autoturism în urma unui accident rutier produs între localitățile Luna și Luncani.

Respect! ISU Cluj, despre medicul care a intervenit la un accident produs chiar în fața lui : „Ieri am intervenit pentru a descarcera un bărbat rămas blocat în autoturism ...” 1

Apelul de urgență, primit de la un domn, inspira calm și oferea detalii precise despre starea victimelor, a specificat faptul că un bărbat a rămas încarcerat într-o mașină care nu mai prezenta stabilitate pe șosea și că mai este o doamnă care necesită acordarea primului ajutor calificat.

Pompierii și echipajele SAJ trimise de urgență la locul accidentului l-au găsit pe acel domn echipat cu o cască de salvator și oferea primul ajutor persoanelor rănite.
Le-a prezentat rapid salvatorilor evaluarea pe care o făcuse victimelor și a început alături de ei acordarea asistenței medicale și descarcerarea persoanelor implicate în accident.

Am aflat că era dr. Alin Suciu – medic de urgență în cadrul UPU-SMURD Bihor și că nefericitul eveniment s-a petrecut la câteva zeci de metri în fața lui. Astfel, a oprit mașina și-a făcut tot ce-i stătea în putință pentru a ajuta persoanele rănite în urma accidentului.

Respect! ISU Cluj, despre medicul care a intervenit la un accident produs chiar în fața lui : „Ieri am intervenit pentru a descarcera un bărbat rămas blocat în autoturism ...” 2

El a urcat alături de bărbatul ce fusese proiectat de pe scaunul șoferului până pe bancheta din spate, s-a strecurat lângă el pentru a-i administra medicamentația necesară, l-a protejat cu o pătură pe timpul decopertării autoturismului și i-a fixat echipamentele necesare pentru a-l putea extrage fără să-i agraveze leziunile suferite.

S-a implicat în operațiunile de salvare alături de pompieri și personalul medical SAJ ca și cum ar fi fost parte din aceeași echipă de zeci de ani și nu a plecat până nu a fost sigur că victimele sunt în siguranță.

La final și-a scos casca pentru a-și continua drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și puțin vor ști despre fapta lui.
Noi îi mulțumim lui Alin pentru sprijinul acordat și cu siguranță va primi și mulțumirile persoanelor care vor afla că el a fost primul care le-a întins o mână de ajutor!”

În 1884, primaria orasului Cluj hotara înfiintarea primei formatiuni de pompieri angajati (platiti de primarie), cu sediul în incinta primariei, forma de organizare în care pompierii clujeni îsi desfasoara activitatea pâna în 1936.

error: Content is protected !!