Cluj. Angajații Aeroportului vor protesta în Piața Unirii!

Updated on mai 14, 2019 Continuă scandalul la Aeroportul Cluj. Alin Tișe este acuzat că vrea să vândă Aeroportul, acesta neagă vehement. Acum lupta se dă pe buget. Marți și miercuri, angajații Aeroportului vor protesta în PIața Unirii

Membrii Sindicatului Independent al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj au organizat o acţiune spontană în cadrul conflictului de muncă, declanşat la data de 25.04.2019, împotriva Consiliului de Administraţie al Aeroportului, anunță clujmanifest.ro.

Cluj. Angajații Aeroportului vor protesta în Piața Unirii! 1

Acţiunea s-a declanşat în cursul şedinţei Consiliului de Administraţie, care a avut loc astăzi, 13.05.2019, începând cu ora 12:00, ca urmare a refuzului categoric a membrilor Consiliului de Administraţie: Domnul Daniel Persu, Domnul Valentin Grigoriu şi Doamna Diana Rădulescu, de a iniţia un dialog cu reprezentanţii sindicatului, invocând că ei „nu sunt sclavii angajaţilor aeroportului”. Menţionăm că acţiunea a fost paşnică, fără forţe de ordine implicate.

Considerăm că este absolut inacceptabil ca într-un stat de drept în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt recunoscute prin Constituţia României, să fim trataţi cu dispreţ şi indiferenţă de către aceste persoane. Facem precizarea că suntem profesionişti în aviaţia civilă, care am contribuit şi contribuim zilnic la bunul mers al activităţii aeroportului şi dorim dezvoltarea în continuare a locului nostru de muncă şi nu distrugerea lui, ca urmare a unor interese obscure.

Pentru susţinerea dezvoltării aeroportului şi în încercarea rezolvării conflictului de muncă, membrii sindicatului vor manifesta în zilele de 14 şi 15 mai 2019, între orele 15:30-16:30, în Piaţa Unirii.

error: Content is protected !!