Cluj. Paramedicul erou. ISU: „Abia se arătau zorii zilei, când Gabriel își conducea mașina spre casă. Se apropia de intrarea în Cluj-Napoca și a zărit un accident în care fuseseră implicate trei mașini. Șoferii erau …”

Updated on aprilie 5, 2019 Reperezentanții ISU Cluj au postat pe Facebook povestea lui Gabriel, un paramedic SMURD, care se afla în mașină în drum spre casă când a avut loc accidentul de pe Bulevardul Muncii de acum câteva zile.

 

ISU Cluj a scris pe Facebook: „Abia se arătau zorii zilei, când Gabriel își conducea mașina spre casă. Se apropia de intrarea în Cluj-Napoca și a zărit un accident în care fuseseră implicate trei mașini.

Cluj. Paramedicul erou. ISU: „Abia se arătau zorii zilei, când Gabriel își conducea mașina spre casă. Se apropia de intrarea în Cluj-Napoca și a zărit un accident în care fuseseră implicate trei mașini. Șoferii erau ...” 1

Șoferii erau încă în mașinile deformate, iar trecătorii alarmați sunau la 112 pentru a chema de urgență salvatorii.

Primul instinct i-a spus lui Gabriel să oprească mașina pe marginea drumului, fiind convins că acolo se află oameni în suferință și el poate să îi ajute.

Gabriel este paramedic pe ambulanțele SMURD ale ISU Cluj de aproape 12 ani, așa că oprește mașina pe marginea drumului și coboară. Se prezintă celor care încercau să ajute, evaluează persoanele rănite și caută să-i sprijine până la sosirea salvatorilor.

Unul dintre șoferii implicați în accident se afla în vădită agonie, era palid la față și nu știa ce i s-a întâmplat. Avea dureri puternice la coloana vertebrală, era dezorientat și, în ciuda suferințelor, încerca să iasă singur din mașină.

Pompierul a cerut persoanelor prezente să-i monitorizeze pe ceilalți doi șoferi, care erau ieșiți pe picioarele lor și să-l anunțe dacă se schimbă starea lor.

S-a așezat în genunchi lângă portiera deschisă a mașinii contorsionate și a început să-l liniștească pe șoferul aflat în suferință: ”Lucrez la pompieri pe ambulanțele SMURD, cât timp sunt lângă tine vei fi în siguranță!”

A început să-i susțină corpul cu brațele sale, asigurându-i o poziție stabilă în scaunul vehiculului, pentru a evita agravarea leziunilor la coloana vertebrală. În același timp a sunat medicul de pe ambulanța SMURD, ce gonea înspre ei: i-a prezentat situația și numărul răniților care aveau nevoie de asistență medicală de la locul accidentului.

Nu trece mult și sirenele salvatorilor încep să se audă, iar șoferul din brațele pompierului simțea că va reuși să depășească aceste momente de cumplită suferință. El se reculege pentru câteva secunde și îi spune pompierului: “Mulțumesc!”

Gabriel a simțit recunoștința bărbatului pentru ceea ce făcea, însă nu a tăgăduit deloc și a rămas lângă omul suferind, chiar și după ce au ajuns colegii săi la accident. I-a ajutat să-i imobilizeze coloana rănitului cu gulerul cervical și KED-ul special pentru a-l scoate din autoturism și a-l duce la spital.

Apoi, s-a urcat în mașina sa și a pornit spre casă, fără să se gândească că va mai povesti cândva pentru ce s-a oprit mai devreme.

Se simțea împlinit și mulțumit pentru că a putut să fie de ajutor. Se gândea că în toți acești ani, în care a fost paramedic pe ambulanțele SMURD, a ajutat mii de persoane, dar cuvântul ”mulțumesc” l-a auzit destul de rar. Ba mai mult, știe exact de câte ori l-a auzit: ”De trei ori!”

L-am întrebat dacă cumva zgomotele puternice sau agitația situațiilor în care a intervenit ar fi putut să acopere cuvintele pacienților. La care el îți îți răspunde imediat: ”Cuvântul mulțumesc îl auzi în orice situație! Este ceva deosebit! Doar că îmi amintesc să-l fii auzit numai de trei ori până acum.”

Cu toate acestea, Gabriel nu și-ar fi iertat dacă ar fi trecut pe lângă accident fără să dea o mână de ajutor: “Acesta este rolul nostru să fim mereu dispuși să ajutăm! Indiferent dacă este noapte, frig, ploaie sau caniculă, trebuie să-i ajuți mereu pe cei aflați în suferință și să ai #curaj și #devotament!”

error: Content is protected !!