FELICITĂRI! USAMV Cluj-Napoca la Salonul Pro Invent 2019: Premiul special, 83 de diplome de excelență și 21 de medalii, din care 11 de aur

Updated on martie 22, 2019 Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca a obținut premiul special, 83 de diplome de excelență și 21 de medalii, din care 11 de aur la Salonul Pro Invent 2019.

Alte 29 de proiecte, care au fost depuse de studenți și profesorii lor pentru brevetare, au fost recompensate cu diplome de excelență, transmit cei de la USAMV.

FELICITĂRI! USAMV Cluj-Napoca la Salonul Pro Invent 2019: Premiul special, 83 de diplome de excelență și 21 de medalii, din care 11 de aur 1

„Felicitări studenților și profesorilor cu care au format cele 77 de echipe de proiecte prezentate la ediția din 2019 ”Pro Invent”, dar și celor care au trimis proiecte spre brevetare. Succes, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor Cluj-Napoca!”

Salonul Internaţional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii PRO INVENT a debutat în primăvara anului 2002 la Complexul Expo Transilvania din Cluj-Napoca, în cadrul Târgului Internaţional ”Foresta”. Din anul 2004 următoarele patru ediţii ale Salonului PRO INVENT au fost organizate în cadrul Târgului Internaţional Tehnic, tot la Expo Transilvania.

În anul 2008, Salonul PRO INVENT a fost înregistrat ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), având certificatul cu numărul 100.000, titular fiind Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 2014, trei ediţii la rând, Salonul PRO INVENT a fost organizat în cadrul complexului de învăţământ aparţinând Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca situat pe Bulevardul Muncii 103-105. Cele 17 ediţii ale Salonului au adus în atenţia publicului invenţii din aproape toate domeniile de activitate.

error: Content is protected !!