(Last Updated On: March 15, 2019)

Un nou protest al actorilor de la Teatrul Național din Cluj Napoca a avut loc ieri, înainte de spectacol. Artiştii au venit purtând banderole albe pe braţ şi coli în mâini, cu mesaje privind susţinerea independenţei Justiţiei.

Actorul Ionuţ Caras a declarat că protestul actorilor nu reprezintă poziţia oficială a instituţiei, ci că au ales acest loc deoarece aici lucrează de 15 ani, dar că el personal consideră că este de datoria lor, ca artişti, să comenteze anumite aspecte ale societăţii.

Cluj. Încă un protest la Teatrul Național. Actorii susțin independenţa Justiţiei. „Actorii dintr-un oraş, actorii ca breaslă... cred că face parte din datoria lor. Şi este ceva ce ei fac, ca meserie, ei discută despre chestiuni care s-au întâmplat în societăţi...” 1

“Chiar dacă sunt foarte puţini oameni care ies, cred că vocile lor se fac auzite. Actorii dintr-un oraş, actorii ca breaslă… cred că face parte din datoria lor. Şi este ceva ce ei fac, ca meserie, ei discută despre chestiuni care s-au întâmplat în societăţi, de-a lungul timpului, chestiuni politice, sociale. Aşa s-a născut dramaturgia, literatura. Ei sunt puşi în poziţia aceasta de a comenta ce se întâmplă în timpul în care trăiesc”, a spus Ionuţ Caras, citat de Ziua de Cluj. 

Actorii au protestat câteva zeci de minute în faţa teatrului, înainte de spectacolul “Chiriţa în concert”, în timp ce spectatorii intrau în sală.

Aceasta este al treilea protest al actorilor clujeni, care susţin protestele magistraţilor.