Updated on februarie 7, 2019 Clujul are parte de o dezvoltare tip Teleorman, impusă de Guvern prin bugetul din 2019. Liviu Dragnea a anunțat că nu va crește bugetul Clujului, ca la alte localități, și va transfera plata contribuțiilor sociale. Asta înseamnă că o mare parte a bugetului de dezvoltare se va duce pe asistență socială. Așa se întâmplă de 210 de ani al Teleorman iar acolo este sărăcie maximă.
Partea și mai proastă, dacă Dragnea va reuși să transfere aceste cheltuieli este de așteptat ca pe parcursul anului să transfere și alte cheltuieli guvernamentale la primării. Se va ajunge în situația în care PSD va promite și mării salarii pensii dar acestea vor fi plătite de bugetele locale. Nu vor mai fi bani de dezvoltare, România toată va deveni doar o sursă de plată pentru asistați sociali, pensionari și bugetari.
Liviu Dragnea, citat de Mediafax. “Eu i-am ascultat. Le-am spus că în discuţiile cu reprezentaţii Guvernului şi cu dl Tăriceanu vor avea bugeturile de anul trecut şi o parte din municipii vor avea veniturile mai mari. E o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cotele defalcate. Vor fi nişte modificări.
Adică Guvernul va suplimenta de la Guvernul de stat, acolo unde orice localitate care nu poate acoperi toată creşterea. Se măreşte cota care rămâne la localitate la 60%. Guvernul va aloca sumele necesare. Dacă cumva vreun sat şi vreun judeţ primeşte nu le acoperă. La consiliile judeţene vor merge cu 450 lei pe locuitor ca să fie o limită minimă şi la localităţi însoţitorii personalor cu handicap.
Sunt municipii care nu mai au nevoie de aceste creşteri, de ex la Braşov, la Cluj. Banii Bucureştiului să decidă cum îi împart. Am înţeles că vineri vor adopta proiectul de lege, după care vine în parlament. Eu am avut o singură discuţie. M-au chemat şi am venit”.
„Dl Dragnea a venit să ne înveţe altă matematică, nu cea pe care o ştim din clasa a treia, şi să ne explice cum nouă ne cresc veniturile, dar în realitate ele scad. Noi, primăriile, avem cheltuieli suplimentare pe lângă cele sociale, tot din decizii adoptate de guvern: de exemplu, majorarea salariilor în construcţii”, a spus și primarul din Ploiești, Adrian Dobre, citat de Digi 24.
„Dl Dragnea ne-a spus o parte din ieșire: să dăm noi afară oameni, să schimbăm noi sistemul social, să venim cu proiecte de zone metropolitane. Nu vorbim de culoare politică, e lovitură pe tot sistemul administrației.
Azi, în partea finală, dl Dragnea a zis: ce aţi vrea să facem? Cum să închidem cifrele? Vorbiţi cu Finanţele, că nu se închid cifrele. Nu se închid cifrele, trebuie să fim sinceri. N-a avut nicio lacrimă în momentul în care colegi primari spuneau: domnule preşedinte, uitaţi, au crescut cheltuielile sociale, pe subvenţia termică, la gaz, cheltuielile de la şcoli şi noi trebuie să le plătim. Dl Dragnea a spus: eu sunt bucuros că v-au crescut veniturile şi punct”, a spus Gheorghe Falcă.
Primarul Emil Boc, zilele trecute: „Cu o mână ni se dă, cu o mână ni se ia. Anul trecut proiectul de buget al Clujului a fost văduvit cu 28 de milioane de euro Am pierdut mai mult decât echivalentul realizării unei Săli Polivalente cu toate dotările, de ultimă generație.
De unde a apărut această pierdere … direct din diminuarea cotelor care reveneau municipiului din impozitul pe venit.Toți salariații care lucrează în acest oraș plătesc un impozit pe venit. O parte din impozitul pe venit se întoarce la unitatea administrativ teritorială.