Updated on februarie 4, 2019 Slănina cu aur granulat de 24k a fost vedeta festivalului SlanăFEst, care a avut loc zilele acestea la Cluj Napoca. Praline cu ciocolată, chilli şi slănină, plăcintă cu slănină şi mozzarela sau ecler cu cremă de jumări, s-au mai numărat printre gustările de la festival.
Evenimentul a avut loc la restaurantul ROD din Cluj Napoca.
„Ediţia din acest an a SlanăFest de la Cluj-Napoca este mai specială, pentru că au început să vină din ce în ce mai mulţi concurenţi, astfel că reuşim să promovăm produsele autentice româneşti şi să îi punem în valoare pe producătorii noştri şi pe bucătarii care lucrează mult şi pe partea de creaţie.
(SlanăFest: Cupa pentru cea mai bună slană! Felicitări László András!)
Astfel, pe lângă slănina tradiţională, avem şi produse inedite, cum ar fi deserturi pe bază de slănină, şi mă refer la ecler cu cremă de jumări şi murături, ecler cu fasole şi kaizer, plăcintă cu slănină, mozzarela şi kaizer sau praline cu ciocolată, chilli şi slănină. Avem în acest an 18 concurenţi la slănină, ne bucurăm de o astfel de prezenţă”, a spus preşedintele Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ, Radu Zărnescu, pentru mediafax.ro.
Chef Radu Gârba, care a prezentat deserturile pe bază de slănină, a declarat că, pentru praline, a pregătit o scoică din ciocolată, în care se introduce o bucăţică de slănină, după care se dă prin chilli, susan şi nucă.
„Am făcut acest preparat special pentru SlanăFest, ca desert pe bază de slănină. Combinaţia are un gust bun, dulce-sărat şi picant”, a spus acesta.
Un alt participant la festivalul culinar, Ionuţ Mangu, a expus mai multe tipuri de slănină – cu hrean, cu sfeclă, cu pastă de ardei, dar şi cu aur granulat de 24 de k.
„Sunt foarte multe preparate care se poate face cu aur printre care, de ce nu, slănină. Este aur comestibil. Îi dă slăninei un aspect deosebit, iar consumatorii care mănâncă aur de 24k se simt mai fericiţi”, a spus chef Mangu.
(Asociația Culturală Euro Est Alternativ – ACEEA)
Pe lângă preparate inedite, la SlanăFest au fost prezenţi şi producători de slănină tradiţională.