Cluj. O femeie reclamă furtul unui bagaj dintr-un avion de pe ruta Cluj – Bari. „Călătorind de la Cluj cu aeronavă Wizz Air, trei adulți cu doi copii mici …”

Updated on ianuarie 21, 2019 O femeie care călătorea cu un avion Wizz Air, pe ruta Bari-Cluj Napoca, reclamă faptul că i s-a furat un bagaj chiar în aeronavă.

Loredana Ionescu a povestit întreaga întâmplare pe blogul personal.

Cluj. O femeie reclamă furtul unui bagaj dintr-un avion de pe ruta Cluj - Bari. „Călătorind de la Cluj cu aeronavă Wizz Air, trei adulți cu doi copii mici ...” 1

„Sâmbătă, 12 ianuarie, călătorind de la Cluj cu aeronavă Wizz Air, trei adulți cu doi copii mici – Orla, fetița noastră de 4 luni și Olivia, finuța noastră de 1 an – și cu Puștiul de 10 ani.

La destinație, fiind cu doi bebeluși, decidem să rămânem în avion până ies ceilalți pasageri, ca să evităm îngrămădeala și aerul îmbâcsit respirat la comun de prea mulți oameni. Oricum tot procesul de drum de-acasă până la aeroport, controlul de securitate, așteptarea la poarta de îmbarcare, urcarea în avion, zborul în sine, au fost suficient de dătătoare de stres pentru toată lumea.

Când coborâm din avion, vedem că rămâne un rucsac roșu la locul de bagaje, ne gândim că l-a uitat cineva. Și ne dăm seama că lipsește unul dintre bagajele noastre, un rucsac special de laptop.

Ne-a fost furat. Un rucsac negru, al lui Peter, soțul meu, cu acte de identitate în el, cu laptopul meu în el, cu alte obiecte personale valoroase, a fost furat în avion, cineva a coborât pur și simplu cu geanta noastră și și-a văzut de treabă.

În prima fază, cu bună credință, ne ducem la biroul de Lost&Found, sperând că cineva a încurcat gențile – ceea ce, realist vorbind, era cam imposibil, rucsacul nostru fiind unul destul de mare, simplu negru și model special de laptop, cântărind vreo 8 kg, iar bagajul rămas fiind un rucsac mic, roșu cu negru, de vreo 2 kg. La Lost&Found, doamna deloc îngrijorată, deschide geanta roșie care conținea niște haine ușoare de femeie, banale, îngrămădite, fără absolut nici un act, vreo hârtie, o carte, ceva, orice.

Pe scurt, o geantă “dummy”, pregătită special înainte de plecare cu intenția clară să fie folosită ca “scuză” în cazul în care hoțul este prins. Imaginați-vă: “Oh, vai! Vă mulțumesc, am încurcat gențile din greșeală. Ce toantă sunt!“.

A trecut o săptămână de atunci. Am făcut o plângere la Wizz Air a doua zi, pe 13 ianuarie și nu am primit nici un răspuns. Am făcut o plângere la Poliția din Bari, aeroportul destinație, cei de acolo doar au ridicat din umeri. Am făcut o plângere la Poliția de Frontieră și Poliția de Transport din Aeroportul Cluj Napoca aseară, la întoarcere, nu știm sigur ce urmează, dar senzația e că… aia e.”

error: Content is protected !!