Cluj. Daniel Funeriu: „Urmați oamenii care au busolă. Emil Boc era unul dintre ei. Clujul l-a urmat. Țara nu. Cluj wins….Bunicul meu, încercând să facă din mine un tip rațional, îmi povestea des o chestie de când a luptat la Stalingrad: într-o retragere dezorganizată, sub asaltul ruşilor, majoritatea ostaşilor fugeau, haotic, într-o…”

Updated on ianuarie 11, 2019 Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, îi apreciază pe clujeni pentru că au avut încredere în Emil Boc și astfel Clujul a devenit orașul cu cea mai mare dezvoltare din România.

Potrivit Stirile Pro Tv, un oraş din România a surclasat oraşe precum Miami, Toronto sau Los Angeles într-un top privind calitatea vieţii. Vorbim despre Cluj-Napoca, unde salariile sunt mari, în comparaţie cu cheltuielile.

Conform clasamentului, din acest punct de vedere, se trăieşte bine şi în Timişoara, Iaşi şi Bucureşti. În ultimii ani, Cluj-Napoca a devenit un important centru IT, iar aici s-au mutat mii de oameni din toate colţurile lumii şi s-au creat noi afaceri. Slujbele bine plătite, dar şi oferta universităţilor au propulsat Clujul pe locul 106 din 226 de oraşe din lume în care se trăieşte bine – conform unui top semnat numbeo.com.

Oraşul are o aplicaţie unde oricine poate primi un răspuns în timp real. Parcarea poate fi plătită prin SMS, şoferii au unde să-şi încarce maşinile electrice, iar pietonii circulă cu autobuze electrice.

Daniel P. Funeriu: „Bunicul meu, încercând să facă din mine un tip rațional, îmi povestea des o chestie de când a luptat la Stalingrad: într-o retragere dezorganizată, sub asaltul ruşilor, majoritatea ostaşilor fugeau, haotic, într-o anume direcție facilă, care părea cea bună.

Un ofițer, cel mai probabil tatăl dlui Eugen Negrici, încerca să organizeze retragerea în altă direcție, dar puțini – bunicul meu printre ei – l-au urmat, chiar dacă printre gloanțe camarazii lui îi strigau “Petre, nu merge pe acolo!”.

Pentru că l-a văzut pe ofițer cu busola în mână, bunicul meu a mers după el şi, chiar dacă a fost împuşcat în picior, a scăpat. Ceilalți nu. Morți toți. Noh, aşa şi cu politica: urmați oamenii care au busolă. Boc era unul dintre ei. Clujul l-a urmat. Țara nu. Cluj wins.”

error: Content is protected !!