Românii și pâinea. Boala provocată de consumul de pâine în exces. Recomandările nutriţioniştilor

Updated on noiembrie 5, 2018 Românii preferă în cantități industriale pâinea, mai ales cea albă, care are efecte distructive asupra corpului uman. Prea multă pâine zilnic, chiar la limita consumului caloric mediu recomandat de Organizația Mondială a Sănătății.

În schimb, de pe mesele noastre lipsesc peștele, iaurtul, fructele și legumele. Acest dezechilibru nutrițional poate duce la apariția multor boli.

Românii și pâinea. Boala provocată de consumul de pâine în exces. Recomandările nutriţioniştilor 1

Suntem o ţară orientată spre consumul de carbohidraţi, o ţară în care s-a consumat din toate timpurile mămăligă. După 1900, că tot suntem în an centenar s-a mâncat multă mămăligă şi a fost constant pe masa românilor, apoi cartoful a fost şi el prezent, deci suntem orientaţi spre carbohidraţi.

Cantitate mare de pâine înseamnă risc de apariţia diabetului mai târziu în viaţă, mai ales dacă este o pâine de calitate inferioară şi aici ne referim la pâinea albă, care este o pâine fără fibre, care nu conţine substanţe nutritive.

Ce înseamnă în timp îndelungat? Diabet, obezitate, hipertensiune, boli cardiovasculare, cancer. Practic, asta înseamnă o dietă dezechilibrată în ceea ce înseamnă glucide.

Lipsa fructelor şi legumelor proaspete, a celor autohtone, în cantitate suficientă, înseamnă tot ce ţine de dezechilibru metabolic, înseamnă la fel constipaţie, balonare, risc de apariţie a bolilor cronice pe sistem digestiv, cancer de colon în timp şi aşa mai departe. Deci, fructele şi legumele înseamnă viaţa. Din tot ce-i crud ne luăm viaţa”, a declarat Lygia Alexandrescu, preşedinte Societatea Română de Educaţie Nutriţională, pentru digi24.ro.

Potrivit specialiştilor, avem nevoie de educație nutrițională timpurie. Medicii nutriţionişti recomandă întoarcerea la hrana integrală, la alimentația bogată în fructe și legume autohtone, lactate fermentate, pește și carne slabă neprocesată.

error: Content is protected !!