Cluj. Oficial! Bogdan Lobonț este noul antrenor al Universității. „Bine ai venit la “U”, Bogdan Lobonț!”

Updated on noiembrie 7, 2018 Bogdan Lobonț este noul antrenor al Universității Cluj, anunță site-ul oficial al clubului.  Cele două părți au ajuns la un acord, un acord, urmând ca fostul “internațional” să ocupe postul de antrenor principal al echipei noastre începând cu 1 ianuarie 2019.

Aceasta va fi prima experiență ca tehnician a omului care a strâns 86 de selecții în tricoul primei reprezentative de fotbal a României, pentru care a bifat două turnee finale de Campionat European, EURO 2000, respectiv EURO 2008.

Cluj. Oficial! Bogdan Lobonț este noul antrenor al Universității. „Bine ai venit la “U”, Bogdan Lobonț!” 1

Pe lângă rolul de antrenor principal al primei echipe, Bogdan Lobonţ va superviza și activitatea Academiei de Copii și Juniori, unde va fi implementat un model similar cu cel întâlnit la marile cluburi europene.

Noul nostru antrenor va avea în perioada următoare întâlniri, la Cluj, cu jucătorii, actualul staff tehnic și cu cel administrativ.

Îi urăm mult succes în noua sa carieră aici, la Universitatea Cluj, și suntem convinși că, împreună, vom face pașii necesari pentru revenirea în elită! Baftă, “Lobby”!”, au anunțat cei de la „U”.

Bogdan Lobonț și-a încheiat cariera de fotbalist în vara acestui an, în tricoul italienilor de la AS Roma, echipă pentru care a evoluat timp de nouă ani, iar de-a lungul carierei a mai evoluat, pe rând, pentru Corvinul Hunedoara, Rapid București, Ajax Amsterdam, Dinamo București (în două rânduri) și AC Fiorentina.

error: Content is protected !!