Mihai Bendeac, comedie la Cluj, la Casa de Cultură a Studenților

Updated on noiembrie 4, 2018 Actorul și vedeta de televiziune, Mihai Bendeac, va juca în comedia „Bani din cer” pe data de 6 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Piesa de teatru, interpretată de trupa lui Bendeac, are loc cu ocazia desfășurării Festivalului Internațional de Stand Up Comedy(6-11 noiembrie).

Cea de a 6-a ediție a FISC îl aduce pentru prima oară la Cluj-Napoca pe cunoscutul Mihai Bendeac care, împreună cu trupa sa, „va dezvălui spectatorilor comicul situațiilor și ideea perfectă de farsă.” și va răspunde unor „mari frământări ale umanității: este de ajuns să te îmbogăţeşti material, pentru a sărăci, cu totul, spiritual, pentru a uita cine eşti?”, conform unei descrieri a evenimentului realizată de organizatori.

Mihai Bendeac, comedie la Cluj, la Casa de Cultură a Studenților 1

FISC spune „ O să facă magie doar cu ajutorul cuvintelor în a doua zi de festival FISC și promitem cea mai tare experiență.”, într-o postare pe contul lor de Facebook.

Prețul biletelor variază între 80 și 120 de lei și pot fi procurate accesând acest link https://bit.ly/2wZNzLT . Spectacolul se adresează exclusiv persoanelor de peste 18 ani.

Mihai Bendeac, comedie la Cluj, la Casa de Cultură a Studenților 2

(autor – Claudiu Pop, jurnalist)

error: Content is protected !!