Foto Cluj: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung

Updated on octombrie 9, 2018 Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung.

Acestea au vizat un sector de drum în lungime de aproximativ 3 kilometri cuprins între pozițiile 8+355 şi 11+100. În același timp, pe toată lungimea acestui sector sunt în plină derulare ample defrișări de vegetație în apropierea şi în vecinătatea căii de rulare.

Foto Cluj: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung 1 Foto Cluj: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung 2

„Importanța acestor lucrări de asfaltare e dată de faptul că drumul județean 109V asigură locuitorilor din zonă legătura directă cu zona metropolitană, pe direcția Chinteni – Cluj-Napoca”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Anterior asfaltării, au fost executate lucrări de reciclare in situ, respectiv aşternerea unui strat de balast cu cilindrare şi reciclarea cu adaos de ciment şi lianţi în grosime de 15 centimetri din stratul de balast.

Lungimea totală a sectorului de drum vizat de lucrările de întreţinere este de peste 7 kilometri, de la kilometrul 8+355 până la kilometrul 15+390. De asemenea, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 11+100 şi kilometrul 15+390, în perioada imediat următoare vor fi demarate lucrări de scarificare şi reprofilare a drumului cu adaos de piatră cu cilindrare şi eliminarea gropilor prin acoperirea cu material pietros-balast cu cilindrare.

Foto Cluj: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung 3 Foto Cluj: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109V Pădureni – Satu Lung 4

Totodată, finalizarea completă a lucrărilor presupune şi execuţia de tăieri şi completări de acostamente, curăţarea şanţurilor şi rigolelor precum şi desfundarea podeţelor pe întreg sectorul vizat.

error: Content is protected !!