FC Universitatea Cluj, parteneriat cu RMB Inter Auto, unul dintre liderii pieţei auto din Transilvania.

(Last Updated On: September 22, 2018)

Compania clujeană RMB Inter Auto, unul dintre liderii pieţei auto din Transilvania, a devenit partener oficial FC Universitatea Cluj.

Parteneriatul dintre RMB Inter Auto şi FC Universitatea Cluj vizează consolidarea clubului pe termen mediu și lung şi vine să completeze o tradiţie de 25 de ani de implicare activă a companiei în viaţa comunităţii clujene.

„Proiectul pe care îl implementăm la FC Universitatea Cluj este unul etapizat şi de durată. Am reuşit să parcurgem cu succes primele etape, iar acum ne aflăm într-o fază de consolidare în care sprijinul mediului local de business este extrem de important. Îi mulţumesc domnului Ioan Rus că a acceptat să susţină FC Universitatea Cluj. Experienţa sa în mediul de business ne va ajuta să aşezăm clubul pe baze economice sănătoase, care să susţină ambiţiile sportive pe care le împărtăşim cu toţii”, a declarat Radu Constantea, preşedintele FC Universitatea Cluj.

FC Universitatea Cluj va primi, duminica 23 septembrie, la ora 18:00, vizita celor de la Petrolul Ploiesti, într-o partidă din cadrul etapei a VII-a a ligii secunde.

Preturi:
VIP etj 3- 40 lei
VIP etj 4 – 30lei
Tribuna 2 – 15 lei
Peluza 1 – 10 lei
Elevi, studenti, pensionari – 8 Lei – Tribuna 2 – Disponibile doar la casa de bilete