Cluj. Expoziție de produse tradiționale clujene, la Parlamentul European

Updated on septembrie 19, 2018 Clusterul Agro Transilvania, structură asociativă în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj are statutul de membru fondator și al cărui președinte este vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Vákár István, va organiza la Parlamentul European, cu prilejul Anului Centenar, o expoziție cu produse tradiționale.

Bazele acestei inițiative au fost puse cu ocazia întâlnirii pe care reprezentanții Agro Transilvania Cluster au avut-o la sfârșitul săptămânii trecute cu înalții oficiali europeni prezenți la Cluj, respectiv Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală – domnul Phil Hogan și europarlamentarii Daniel Buda – membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European și Maria Gabriela Zoană – vicepreședinte al aceleași comisii.

Cluj. Expoziție de produse tradiționale clujene, la Parlamentul European 1

Astfel, în acest an în care românii celebrează 100 de ani de la Marea Unire, Clusterul Agro Transilvania, entitate a cărei activitate este sprijinită financiar din bugetul Consiliului Județean Cluj, va marca acest moment istoric de o importanță aparte printr-o expoziție de produse tradiționale ce va avea loc în capitala Belgiei, la Bruxelles.

error: Content is protected !!