Goluri CFR Cluj. Iuliu Mureșan: “Nu ştiu ce a spus Edi Iordănescu de mine, e scump internetul în Armenia”

(Last Updated On: August 10, 2018)

CFR Cluj a reușit să învingă în deplasare, 2-0, în partida tur contra celor din Alashkert. Preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, spuen că meciul trebuia câștigat, advresarul fiind unul modest.

“Ştiam că este un adversar modest, dar atunci când ştii că rivala nu are valoare, atunci nu te concentrezi. Până la urmă am jucat şi am câştigat. Toţi jucătorii îmi sunt dragi şi ăi respect. L-am remarcat pe Camora, care a jucat extraordinar.

Şi Ţucudean, el e primul pe listă şi sper să o ţină tot aşa. Şi Costache a intrat cu determinare”, a spus Iuliu Mureşan, la finalul partidei din Armenia, la Digi Sport, care a precizat că Deac nu şi-a revenit încă: “Pe Deac ne bazăm cam în două săptămâni. Are o ruptură parţială la genunchiul stâng. De luni o să înceapă să alerge, să se pregătească”.

Preşedintele ardelenilor a vorbit şi despre Edi Iordănescu, fostul tehnician al ardelenilor, care a fost dat afară după 3 meciuri oficiale la CFR. Într-un interviu oferit Gazetei Sporturilor, Iordănescu Jr. a spus că îi urează baftă fostei sale echipe. “N-am citit interviul cu Edi Iordănescu că e netul scump aici (n.r.: Armenia). Dar şi eu îi doresc multă sănătate, e un om de calitate, însă nu a fost să fie. La Edi am ţinut foarte mult, îl respect şi am fost mult în săatele lui. Nu l-am schimbat eu”, a mai spus Mureşan, citat de Pro Sport.

Iordănescu jr. susţine că Iuliu Mureşan l-ar fi putut susţine mai mult în haosul creat imediat după partida cu Malmo: “CFR e favorită şi cred că are forţa necesară să meargă mai departe şi ar fi bine şi pentru fotbalul românesc. Ce pot să spune e că am avut şi am în continuare respect pentru domnul Mureşan, pentru că se confundă cu perioadele importante din viaţa acestei echipe. Cred că lucrurile ar fi stat puţin diferit dacă domnul Mureşan era la baza aducerii mele la CFR. Sunt multe lucruri pe care nu le pot discuta public, sunt şi nişte termeni care stau la baza rezilierii. În momentul în care au ieşit aceste probleme interne, am căzut la mijloc”, a declarat antrenorul pentru DigiSport.

Încă o dată, Iordănescu le-a bătut obrazul clujenilor pentru că nu consideră normală demiterea sa: “Cred că dacă lucrurile stăteau diferit la nivelul conducerii, ar fi fost continuitate. Eu nu am făcut parte din nicio tabără, iar eu nu am venit într-un coflict cu nimeni. Discursul e clar, concluziile le trageţi dumneavoastră. Însă nu poţi să dai afară un antrenor după doar 3 meciuri, după ce în primul meci am câştigat Supercupa. Nu cred că un club de talie mai mare decât CFR poate activa o clauză pentru a da afară un antrenor. Mi s-a propus să revin, dar după trei zile nu s-a mai putut”.

Vezi aici Video:

În Liga I, CFR Cluj are merci cu Voluntari, partidă care va fi duminică, 12 august, de la ora 18:00. “Va fi un meci greu. Este o diferenţă când joci din 7 în 7 zile sau când joci la 3 sau 4 zile distanţă. Dar ne-am asumat acest lucru şi suntem obişnuiţi cu asta”, a mai adăugat preşedintele Campioanei.