Cluj vs București. Proteste. Mariana Mihali: „Am aterizat de la Bucuresti la Cluj ieri, un pic inainte de miezul noptii. Mi.am regasit sotul si fetita care ma asteptau nelinistiti la aeroport iar primele lor intrebari au fost legate de integritatea mea coroporala. Pentru ca dupa ce s.au intors amandoi acasa de la meetingul din centrul Clujului au privit cu consternare la televizor, pana inspre dimineata, ororile care se intamplau la Bucuresti, in Piata Victoriei. Le.am povestit si lor …”

(Last Updated On: August 12, 2018)

O clujeancă a povestit pe Facebook ce a pățit vineri seara la protestul de la București. De groază!

Mariana Mihali: „Am aterizat de la Bucuresti la Cluj ieri, un pic inainte de miezul noptii. Mi.am regasit sotul si fetita care ma asteptau nelinistiti la aeroport iar primele lor intrebari au fost legate de integritatea mea coroporala. Pentru ca dupa ce s.au intors amandoi acasa de la meetingul din centrul Clujului au privit cu consternare la televizor, pana inspre dimineata, ororile care se intamplau la Bucuresti, in Piata Victoriei.

(foto: Dana Hering)

Le.am povestit si lor experienta mea din jurul orei 11.
Ma gaseam alaturi de familia de prieteni la care m.am cazat, in zona girafei. Pana la acel moment respirasem deja gaze, la greu, dar inca se putea respira, cat de cat, iar ochii ne usturau dar nu ne curgeau lacrimile in continuu. Tocmai ma despartisem de alti prieteni dragi pe care i.am regasit acolo, Aly Elsiddig si Dana Hering cu baiatul ei.

A fost momentul in care s.au napustit asupra noastra cu salbaticie aruncand cu gaze atat de nocive incat ne.au naucit pe toti. In cateva secunde nu se mai putea respira iar ochii incepeau sa lacrimeze si sa usture ingrozitor. Lumea speriata si sub efectul spaimei incepea sa fuga in toate directiile in incercarea de a se salva. A fost momentul in care forta multimii care impingea din spate m.a despartit de prietenii mei, Claudia Davidson-Novosivschei si Andrew Davidson-Novosivschei.

Nu mai vedeam aproape de loc, nu mai puteam respira iar capul imi bubuia ingrozitor. M.am trezit in fata unui gard pe care intelegeam ca e prea inalt ca sa.l pot escalada iar din spate si lateral multimea impingea neincetat. M.am prins cu ambele maini de gard si am incercat sa ridic primul picior in incercarea de a.l escalada. Din acel moment nu stiu ce s.a mai intamplat, auzeam doar un vuiet, la inceput, apoi chiar nu mai stiu nimic.

M.am trezit, oarecum, in momentul in care un domn imbracat in tricou alb, ma lasa din brate, aproape trantindu.ma, pe prima treapta a scarilor muzeului Antipa. Il auzeam ca prin vis ca ma intreaba ceva dar nu intelegeam nimic si nici nu eram capabila sa raspuns. S.au strans apoi mai multi oameni in jurul meu, toti intrebandu.ma ceva nedeslusit apoi am simtit o cantitate mare de apa care mi se arunca in fata.

A fost momentul in care am inceput sa ma dezmeticesc. Am reusit sa ma ridic in picioare, am privit in jur si i.am spus domnului in tricou alb de langa mine: MULTUMESC! M.a privit in ochi si mi.a raspuns: CU DRAG! Apoi a plecat, a disparut in multime.

Am incercat apoi sa urc treptele ca sa pot avea o imagine despre ce se mai intampla in jur dar piciorul drept ma durea ingrozitor si calcam cu mare dificultate. Am reusit sa ajung sus, pe scari unde am fost intampinata de paznicul muzeului Antipa care mi.a spus sa plec de acolo pentru ca n.am voie sa raman.
Intre timp tot mai multi oameni se adunau pe acele scari. Oamenii au fost foarte nemultumiti de reactia acestui portar, au inceput sa poarte o discutie cu el. Eu am plecat insa de acolo pentru ca deja o zarisem pe prietena mea facandu.mi semn cu mana sa cobor pe trotuar.

Ne.am imbratisat tremurand, de frica dar si de bucurie ca ne.am ragasit si suntem teferi iar lacrimile nu conteneau sa ne curga. Ne usturau ochii, aerul era de nerespirat, multimea din jurul nostru era panicata. Am ajuns in fata farmaciei Help Net si am vazut doua masini de politie care erau blocate de un cordon uman in incercarea de a.i taia accesul in Piata Victoriei. Lumea striga: INAPOI! Dupa cateva minunte pareau ca cedeaza. Au intrat in marsarier si au plecat incet cu spatele. N.au facut.o decat ca sa faca loc unor masini mari, negre, aflate in spatele lor si pline ochi cu ” testoase”

Din acea clipa a inceput al doilea moment infernal pentru ca in fata noastra se aruncau cu lacrimogene groase, in cerc, iar din spate cele doua masini de politie de presau sa inaintam. Eram prinsi cu totii in aceasta capcana iar noi incercam sa gasim o cale de salvare. Ne haituiau in continuu, aerul era irespirabil iar multimea haotica. Am reusit intr.un final sa gasim o mica straduta printre blocuri si am taiat.o pe acolo. Piciorul meu drept insa nu ma ajuta prea mult la alergat, mi se umflase deja si ma durea ingrozitor. Am continuat sa mergem dar de peste tot se auzeau bubuiturile aruncatoarelor de lacrimogene. Eram haituiti la modul propriu.

Dupa vreo jumatate de ora am ajuns la apartamentul prietenilor mei, undeva in zona Universitatii, mi.am anuntat familia ca sunt bine si am incercat sa dormim. Era trecut de ora 3. Claudia imi tot schimba gheata de la picior iar undeva spre dimineata am reusit sa adormim un pic.

Nu am descris aceasta experienta a mea nici ca sa ma plang si nici din alte motive ci pentru ca sunt convinsa ca toata sleahta aceasta de criminali trebuie sa plateasca.
Si vor platii cu toti, incepand cu Dragnea, care fura si incearca sa ucida copiii si continuand cu toate carmendanele, dancilele, stanestii si cocosii acestui guvern de hoti, incompetenti si criminali.

Multumesc inca o data, domule in tricou alb ca m.ati ajutat sa scap cu bine din acel infern si ati facut posibil sa fiu in aceasta clipa acasa, la Cluj, alaturi de familia mea si nu rin vreun spital bucurestean alaturi de celelalte 400 de victime.

Keep strong Vlad AlexandrescuRaluca Alexandrescu si fiti convinsi ca aceste canalii vor plati cu varf si indesat ceea ce ne.au facut acolo”.