Cluj: Cetățean străin tâlhărit de 4 indivizi în centrul orașului. I-au luat un ceas, un lănţişor şi circa 100 de euro

(Last Updated On: July 17, 2018)

Patru bărbați au fost arestați pentru 30 de zile  după ce au agresat ieri un tânăr de 23 de ani, cetățean străin, în centrul orașului.

Se pare că tânărul, în timp ce se afla pe o stradă din zona centrală a municipiului, ar fi fost agresat de patru bărbați care l-ar fi deposedat de un ceas, un lănţişor şi circa 100 de euro, informează someseanul.ro

În urma sesizării, poliţiştii din cadrul secţiilor de poliţie 1 şi 2, din Cluj-Napoca, au reuşit în scurt timp identificarea celor bănuiţi de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba despre patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, din Cluj-Napoca şi Vaida Cămăraș.

Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Aceștia au fost prezentați marți în fața magistraţilor care au dispus arestarea lor pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub coordonarea unităţii de parchet competente.