Updated on iunie 7, 2018 Organizarea TIFF ajută foarte mult în promovarea internațională a Clujului.
Crăița Nanu: „Am întâlnit fel de fel de oameni la TIFF. Un regizor mi-a radiografiat festivalul în comparație cu altele din Europa și m-am simțit mândră tare că fac parte din echipa asta. Un critic de film, la o petrecere, mi-a spus că a mers la o medie de 6-7 filme pe zi și ar mai băga dacă n-ar trebui să se întoarcă acasă.
Aabia aștepta să se apuce de scris. un alt critic mi-a povestit cum își ia notițe în timpul filmului, pe întuneric, cu ochii la ecran și pixul pe caiet. TIFF-ul ăsta a fost bun cu el, n-a trebuit să livreze câte un articol după fiecare film, a avut timp să le pritocească.
O jurnalistă încă așteaptă o declarație de la un mare regizor care va răspunde sau nu. Un producător mi-a spus că semăn cu prietena lui cea mai bună. O regizoare mi-a prezentat-o pe mama ei, mi-au mulțumit amândouă pentru mâncarea delicioasă, Film Food, passons.
Un jurnalist grec mi-a mulțumit de cel puțin 15 ori pentru că l-am băgat în sală să vadă Touch Me Not. Touch Me Not, ce film, ce echipă, ce rollercoaster de probleme și rezolvări surprinzătoare.
Cât de nepregătită este țara asta pentru oameni care nu corespund. Ce bine că începem să vorbim despre lucruri incomode. Un film despre o fată care se degradează pentru bani, un viol explicit și o moderatoare care refuză să traducă cuvintele deocheate din povestirile regizoarei.
Pudibonderie, grijă sau cenzură. A fi sau a nu fi politically correct. Câteva conversații despre o fată foarte înaltă prima oară pe ecran mare, cu mine pe scări, la balcon. Sion Sono cu clujence care cântă în română o romanță pe o margine de fântână arteziană din care curge sânge.
Demență la castel. Un amic se mută în America, altul în Germania, altul în Spania. oameni cu care mă văd de câteva ori pe an, dar cu acceași bucurie de fiecare dată, aflu anul ăsta la TIFF că pleacă. Alții se reinventează. Cuplu în vârstă de directori de festival îmi povestește cât de important e să lucreze festivalurile între ele, de la distanță.
Colega de la guest de la Molodist, din Kiev, râde când aude că regizorul pe care îl împărțim a câștigat premiul cel mare. Omul tocmai plecase de la noi și ajunsese la ei, suntem cu o zi înainte de gala noastră și două zile până la gala lor.
Îl aducem înapoi la Cluj, apoi îl trimitem înapoi la Kiev. Pe ambele scene se urcă să ridice trofee. Și mai câte. dar se amestecă. Foto cu momentul în care niște oameni au trecut pe lângă Casa TIFF cărând o harpă. Pățăști”.