Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere

Updated on martie 28, 2018 Probleme la Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda, finalizat în proporţie de 99%. Marți s-a constatat că autostrada a început să se crape pe margini într-o zonă cu alunecare de taluz. Şeful firmei constructoare spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.

“Remedierile necesare în această zonă, lucrări minore, sunt în derulare, spre satisfacerea clientului”, a spus pentru ECONOMICA.NET Klaus Bleckenwegner, CEO-ul Porr Construct România.

Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 1

Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 2

Luni, Asociația Pro Infrastructură a prezentat un reportaj foto pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda: „Deși cei mai mulți constructori de pe șantierele de autostrăzi din România și-au început activitatea încă din primele zile ale anului, avansul fiind unul sesizabil față de finalul lui 2017, pe acest tronson construit de Aktor-Euro Construct lucrările par înghețate.

Unul din motivele progresului necorespunzător îl reprezintă intrarea în insolvență în luna februarie 2018 a Euro Construct, compania românească din asociere. Din informațiile noastre, grecii de la Aktor intenționează preluarea părții din contract de care este responsabilă Euro Construct și vor să ducă șantierul la bun sfârșit, însă stadiul actual și mobilizarea deficitară ne face să fim circumspecți.

Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 3 Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 4 Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 5

Ne exprimăm speranța că în cel mai scurt timp cei de la Aktor vor materializa în realitate intențiile optimiste printr-o mobilizare exemplară pentru a recupera întârzierile. În caz contrar, așteptăm de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere măsuri urgente care să ne dea speranțe că Autostrada A10 Sebeș-Turda se va finaliza în cadrul POIM 2014-2020, fără să treacă într-un al treilea exercițiu financiar european (deja este fazată de pe POS-T 2007-2013).

Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 6 Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 7 Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 8 Foto Cluj: Autostrada Sebeș-Turda se crapă înainte de deschidere 9

În acest moment, acest lot de 24,25 km între Alba Iulia și Aiud are un grad de execuție de aproximativ 45% (fizic, în teren) și 40% (financiar), conform datelor oficiale raportate. Dacă se va menține acest ritm nesatisfăcător, va fi extrem de dificil să circulăm pe acest segment de autostradă până la finalul anului viitor, agonia șoferilor prelungindu-se până în 2020”.

error: Content is protected !!