Video Cluj. Cum este la prima sală 4DX în care „simți” vântul, ploaia, ceaţa, fulgerele, bulele de săpun sau mirosul, deschisă la Cinema City din Iulius Mall. Cât costă un bilet

Updated on martie 16, 2018 Cinema City din Iulius Mall a inaugurat prima sală 4DX în care „simți” vântul, ploaia, ceaţa, fulgerele, bulele de săpun sau mirosul

„Anul acesta se împlinesc zece ani de când Cinema City a deschis primul cinematograf din Cluj-Napoca, în Iulius Mall. Şi cum altfel să le răsplătim clujenilor dependenţa sănătoasă de filme la cinema decât oferindu-le cel mai spectaculos cadou: deschiderea unei săli 4DX, unde vor simţi cu adevărat filmul pe pielea lor”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

Video Cluj. Cum este la prima sală 4DX în care „simți” vântul, ploaia, ceaţa, fulgerele, bulele de săpun sau mirosul, deschisă la Cinema City din Iulius Mall. Cât costă un bilet 1

(foto: Nicu Cherciu)

Tehnologia 4DX reprezintă unul dintre cele mai revoluţionare formate de vizionare, fiind creată de CJ 4DPLEX. Compania sud-coreeană a combinat tehnologia şi creativitatea pentru a le oferi spectatorilor o experienţă de cinema absolută, în care mişcările fluide sau dinamice ale scaunelor high-tech mobile se completează cu efectele de mediu, precum vântul, ploaia, ceaţa, fulgerele, bulele de săpun sau mirosul, disponibile atât pentru filmele 2D, cât şi pentru filmele 3D.

Cinema City îi aşteaptă pe clujeni la 4DX cu filme precum „Tomb Raider” (premiera pe 16 martie), „Pacific Rim 2: Revolta” (premiera pe 23 martie), „Ready Player One: Să înceapă jocul” (premiera pe 30 martie), „Răzbunătorii: Războiul Infinitului” (premiera pe 27 aprilie) şi „Jurassic World: Un regat în ruină” (premiera pe 8 iunie). Astfel, clujenii vor avea parte de filme noi la aproape fiecare două săptămâni, acestea rulând pe tot parcursul zilei, ca parte a programului normal la cinema.

Vezi aici video:

Preţurile biletelor la spectacolele 4DX sunt între 36 de lei şi 42 de lei, variind în funcţie de formatul 2D sau 3D în care sunt disponibile, precum şi de ziua şi ora la care rulează.

error: Content is protected !!