Video Cluj: Grav accident lângă Dej, cu o întreagă familie! Mama, tatăl și copilul au ajuns la spital. Maşina s-a făcut praf!

Updated on decembrie 3, 2017 Un grav accident de circulație a avut loc astăzi după-amiază în localitatea Mănășturel, de lângă Dej. Mama, tatăl și copilul au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț, în afara carosabilului.

Accidentul s-a produs din cauză că șoferul autoturismului Audi, înmatriculat în Bistrița-Năsăud, ar fi încercat să ferească o altă mașină. Autoturismul a fost scăpat de sub control, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a rupt balustrada metalică ce mărginește șoseaua și s-a răsturnat în șanț în afara carosabilului, informează someseanul.ro .

Video Cluj: Grav accident lângă Dej, cu o întreagă familie! Mama, tatăl și copilul au ajuns la spital. Maşina s-a făcut praf! 1

Din cauza vitezei cu care mașina a plonjat în șanț, o femeie, aflată pe locul din dreapta față al autoturismului, a fost proiectată în afară din mașină. Soțul acesteia, aflat la volan, și copilul, aflat pe locul din spate, au fost și ei grav răniți.

Cele trei victime au suferit mai multe leziuni și traumatisme cranio-cerebrale, spune medicul Mariana Baciu, de la Ambulanța Dej, fiind evaluate pe rând și apoi transportate la Spitalul Municipal Dej.

Vezi video aici:

Polițiștii dejeni au demarat cercetările în acest caz, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

error: Content is protected !!