„Cum au salvat hingherii Clujul de câinii periculoşi sau Povestea celor unsprezece căţeluşi …Proprietarii vilelor luxoase continuă să-şi arunce gunoaiele în pădurea pe care, încet încet o defrişează pentru a-şi alimenta şemineele şi grătarele”

Updated on octombrie 19, 2017 O poveste a fost postată pe Facebook de Leontin Horatiu Iuhas. Este vorba despre cum a fost salvat Clujul de hingheri. 11 cățeluși … periculoși

Pe Facebook, Leontin Horatiu Iuhas a scris: „Povestea celor unsprezece căţeluşi Sau Cum au salvat hingherii Clujul de câinii periculoşi
Au fost o dată unsprezece căţeluşi… Erau proaspăt înţărcaţi de mama lor dar i se încurcau mereu între picioare. Deşi erau fraţi erau atât de diferiţi unul de celălalt încât legenda locului spunea că au o mamă şi unsprezece taţi!

A, da! Locul! Locul era fosta carieră de nisip din pădurea Făget din Cluj. Un loc rămas în paragină, un loc pe care îşi aruncă gunoaiele prea-fericiţii proprietari de vile dimprejur.
Să nu vă gândiţi: ce norocoşi căţeii că mâncau din belşug ce rămânea de la chiolhanele acestora… Nu! Ca peste tot în jurul nostru, cei mai săraci şi oropsiţi de viaţă sunt şi cei mai inimoşi! O familie nenorocită ce îngrijea vreo câteva zeci de oi a devenit ocrotitoarea căţeluşilor.

„Cum au salvat hingherii Clujul de câinii periculoşi sau Povestea celor unsprezece căţeluşi ...Proprietarii vilelor luxoase continuă să-şi arunce gunoaiele în pădurea pe care, încet încet o defrişează pentru a-şi alimenta şemineele şi grătarele” 1

Şi erau cu toţii fericiţi în liniştea pădurii Făget.
Dar nu mult timp. Într-o zi, pe când binefăcătorii lor erau la muncă, au sosit hingherii pentru a salva Clujul de pericole. Au intrat pe o proprietate privată şi i-au luat pe toţi: unsprezece căţeluşi cu mama lor cu tot! Şi i-au dus pe betonul rece al unor cuşti insalubre ale unui adăpost de lângă fostul “Oser”.

Şi ce să vezi, la mai puţin de o săptămână, baraca acelor oameni inimoşi a fost aprinsă cu bunurile lor cu tot!
Şi acum oamenii inimoşi dorm sub cerul liber într-o poieniţă, în Valea Brânduşelor din Făget iar căţeluşii după gratiile unui adăpost.

Proprietarii vilelor luxoase continuă să-şi arunce gunoaiele în pădurea pe care, încet încet o defrişează pentru a-şi alimenta şemineele şi grătarele”

error: Content is protected !!