Updated on octombrie 27, 2017 Conducerea Colegiului „Augustin Maior” anunță că nu-i va sancționa pe elevi deoarece ce au făcut la Balul Bobocilor au făcut în timpul liber. (În aceeași logică, dacă un elev bate un profesor în timpul liber nu poate păți nimic. Important este să nu-l bată în perimetrul școlii). Din păcate directoarea școlii nu a anunțat consultarea unor psihologi școlari care să vorbească cu elevii după acest incident.
Pe Facebook, psihoterapeutul Viki Dumitrache a scris: „Psihologii scolari „ar trebui” sa aiba pareri despre treaba cu bananele de la Cluj. Poate sunt articole sau postari dar eu nu am vazut, chiar m-ar interesa cate tipuri de pareri sunt, mai ales cele explicative. Din cate am citit in presa, ar fi o traditie la balul bobocilor de la acea scoala, 4 ani de cand se tine aceasta proba. Si de n-ar fi asa si ar fi pentru prima data, la inceput cineva a venit cu aceasta idee, altii au aprobat-o si ideea a prins atat de bine ca s-a transformat in joc organizat la care s-a participat serios.
Cand o persoana face ceva gresit se acuza persoana si se gaseste o explicatie, insa cand un grup are un comportament organizat considerat gresit sau nepotrivit e altceva. La grup e vorba de un nivel colectiv de aprobare si participare care se obtine mult mai greu. Niste adolescenti care au invatat in clasa a 8-a pentru capacitate si s-au vazut in liceu, isi fac de cap si se distreaza obraznic si necuvenit.
Obraznic si necuvenit dupa conventia sociala curenta respectata de adulti, pe care ei o parodiaza. Asta fac acei copii, parodiaza morala si o infrunta si transmit in para-mesaj ca latura noastra tribala e din ce in ce mai puternica. Ne mai „spun” si ca sunt atat de plictisiti, ca nu-i mai amuza decat ceva șocant sau ceva care incalca tabuuri.
Pe mine ca psiholog mai mult ma intereseaza povestea din perspectiva modului in care un numar mare de tineri au aderat la idee, la tematica. Cine a avut autoritatea de a convinge pe toti sa participe la rampa deschisa, vizibil, cu spectatori care pozau si rasuflau povestea pe retelele de socializare. Cat de mare sa fi fost transa si magnestismul situatiei de nu s-a ferit nimeni de poze?
Ca de criticat e usor, dar de inteles cum s-a petrecut e mai dificil.
Cat despre hulirea copiilor si crucea pe care si-o fac nostalgicii reuniunilor din liceele de acum 20-30 de ani, nu-s de acord cu ea. Noi am fost cuminti pentru ca nu ne strârnea nimic, pentru ca ne era frica si de parinti si de profesori, pentru ca nu aveam internet si pentru ca nu prea aveam de unde produce adrenalina. Astia sunt copii nascuti cu tableta in mana, sunt utilizatorii carora google-lul cand isi fac referate le strecoara femei dezbracate in coltul paginii. Sunt copii ne-batuti deci mai fara frica si mai curajosi, mai liberi sa se distreze adrenalinic. Sau poate sunt copii batuti chiar daca bataia e interzisa legal si moral si tocmai de aceea nu le mai pasa de nimic cu adevarat. In cazul copiilor si tinerilor de azi, e usor sa se piarda controlul si daca aceasta se pierde atunci devine o ocazie de re-educare.
Cei care vehiculeaza pozele lor si ii condamna nu fac decat sa-i piarda pe tineri si sa-i zvarle mai mult cu rana respingerii si umilintei. La ceea ce vad tinerii in emisiuni can can si la ce injuraturi sunt auzite intre adulti, ce sa ne mai miram?”