Updated on octombrie 22, 2017 Sâmbătă dimineața, un nou incendiu a izbucnit la rampa de gunoi de la Pata Rât.Fumul toxic a fost filmat dintr-un avion.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, deșeurile au ars cu flacără deschisă pe o suprafață de circa 500 de metri pătrați pe o altă latură a rampei RADP, decât cea afectată de un puternic incendiu în urmă cu două săptămâni. ISU Intervine cu două autospeciale.
Incediul de la rampa de gunoi survine la numai câteva ore distanță, după ce un eveniment similar a avut loc vineri seara în apropierea gropii de gunoi, la niște barăci improvizate de pe strada Cantonului. Aici au fost evacuate 8 familii, intervenția pompierilor încheindu-se după circa trei ore.
Primarul Emil Boc, citat de Mediafax: ”Este un lucru absolut cert că este vorba despre acţiuni premeditate şi intenţionate de provocare a acestui incendiu. Şi la precedentul incendiu de la începutul lunii octombrie focul a fost pus.
Noi am predat tot ce avem la Poliţie în speranţa identificării cât mai rapide a făptuitorilor şi tragerea lor la răspundere. Am dispus celor de la RADP, administratorul rampei, măsuri suplimentare de supraveghere a zonei”.
Vezi aici Video:
Revenim cu detalii!