Cluj vs Timișoara. 200 de Garaje demolate. „Sunt pe domeniul public, există clauze care stabilesc limpede că atunci când e nevoie să fie eliberat terenul în 30 de zile sau în 60 de zile, proprietarii de garaje au obligația să elibereze”

Updated on octombrie 22, 2017 Și Timișoara demolează garajele. Primarul Nicolae Robu le-a transmis proprietarilor care nu vor să elibereze de bună voie spațiile că vor fi dați în judecată. Potrivit edilului, conrtractele prevăd clar că terenurile se eliberează la cererea primăriei în 30 de zile.
La Cluj, primarul Emil Boc nu are curaj să înceapă demolările, motivul nefiind clar.

Nicolae Robu citat de pressalert.ro: „Asta trebuie să înțeleagă cetățenii. Că dacă nu sunt de acord cu demolarea, nu fac altceva decât să întârzie intervențiile de amenajare a zonei în care ei locuiesc. Nimeni nu a câștigat în instanță și nici nu o să câștige nimeni, că nu are cum să câștige.

Cluj vs Timișoara. 200 de Garaje demolate. „Sunt pe domeniul public, există clauze care stabilesc limpede că atunci când e nevoie să fie eliberat terenul în 30 de zile sau în 60 de zile, proprietarii de garaje au obligația să elibereze” 1

Garajele sunt pe domeniul public, există clauze care stabilesc limpede că atunci când e nevoie să fie eliberat terenul în 30 de zile sau în 60 de zile, proprietarii de garaje au obligația să elibereze. Dacă se duc în instanță, nu au nicio șansă de câștig. Unii se duc în instanță să obțină despăgubire.

Noi dăm despăgubire imediată pentru cei care au prevăzută în contract o clauză de despăgubire. Dar dacă nu este o asemenea clauză, nu avem cum, că nu avem posibilitatea legală să dăm despăgubiri, că vine Curtea de Conturi și ne obligă să recuperăm banii.

Pe bună dreptate, că nu e o bază legală. Noi nu facem prostii”, a spus primarul. Primăria Timișoara a demolat aproape 200 de garaje în ultimii cinci ani pentru a amenaja locuri de parcare între blocuri. Nu puțini au fost cei care au refuzat să renunțe la proprietățile lor pentru a permite municipalității să facă intervenții în zonă.

Advertisements
error: Content is protected !!