Updated on octombrie 20, 2017 Federația Română de Fotbal a decis ca partida amicală împotriva Turciei să se joace pe stadionul CFR-ului și nu pe Cluj Arena, pe 9 noiembrie. Două ar fi motivele: partida nu stârnește un interes deosebit și Cluj Arena ar fi prea gol. Al doilea motiv: Cluj Arena ar fi un stadion cu amintiri triste pentru actualul selecționer, Cosmin Contra.
Federaţia a bătut palma cu oficialii CFR-ului pentru a închiria stadionul lor pentru acţiunea naţionalei de la meciul cu Turcia. Înţelegerea a avut loc joi şi a fost confirmată şi de Dan Petrescu. “Am înţeles că deja s-a aranjat meciul. Se va juca sigur aici pe stadion”, a spus tehnicianul CFR-ului citat de Prosport.
Oficialii FRF nici nu i-au contactat pe reprezentaţii Cluj Arena pentru acest meci, probabil aşteptându-se ca partida cu Turcia să nu nască un interes deosebit, caz în care cele 18.000 de locuri puse la dispoziţie de arena din Gruia fiind suficiente, iar costurile de organizare fiind mai mici.
Ultima partidă jucată de România în Gruia, este de tristă amintire, 0-3 cu Lituania, în septembrie 2008, meci contând pentru preliminariile la Cupa Mondială din 2010. Cosmin Contra a fost titular în acea partidă şi a jucat mijlocaş dreapta.