Updated on septembrie 12, 2017 Daniel Metz, director general al NDR, a anunțat pentru Ziua de Cluj că în centrul orașului vor fi 3 turnuri interconectate în care vor lucra peste 1,000 de specialiști IT. Cele 3 turnuri vor constitui un centru pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) al concernului japonez. În interior, turnurile sunt amenajate ca pentru IT-iști de la Google și Facebook, cu hamace, fotolii relaxante etc.
„Noi le-am dat numele de Tower 1, Tower 2 şi Tower 3. Tower 3, cel dinspre Piaţa Mihai Viteazul, este deja finalizat, Tower 1, de pe str. Constanţa, este cel funcţional, iar la Tower 2, cel din mijloc, cu expunere către str. Ploieşti, este încă în şantier şi se pune sticla exterioară.
Acolo am avut o întârziere pentru că, după nefericitul eveniment de la clubul Colectiv, au apărut cerinţe noi solicitate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv ca aceste clădiri să fie dotate cu acele sprinklere de apă în caz de urgenţă”, spune Daniel Metz, director general al NDR citat de Ziua de Cluj.
Noile imobile vor grupa la Cluj peste 900 de informaticieni, aduşi aici din toate clădirile în care compania îşi desfăşoară activitatea, inclusiv încă 100 de oameni pe care aceasta îi va înrola până la finele anului.
Lor li se adaugă 600 de angajaţi în subsidiarele din alte oraşe.