Național: Indemnizaţiile pentru mame vor fi plafonate

Updated on iulie 31, 2017 Indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi plafonate la suma de 1800 de euro, anunță ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

„Vom intra cu celeritate şi în aceste indemnizaţii. S-au lucrat deja toate variantele, am ajuns la varianta finală, în sensul că vom plafona indemnizaţia la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro, cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a spus ministrul Muncii, întrebată la Antena 3 despre indemnizaţiile pentru creşterea copilului, citată de digi24.ro

Național: Indemnizaţiile pentru mame vor fi plafonate 1

 

„În maxim două săptămâni vom avea proiectul de OUG”, a adăugat ea.

Ministrul Muncii a prezentat şi cuantumul celor mai mari 12 indemnizaţii aflate în plată, de peste 40.000 de lei, cea mai mare fiind de peste 159.000 de lei.

„De la lună la lună cresc aceste sume, pentru că au prins care e ideea şi încep să facă tot felul de jonglerii”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu, ea precizând că au fost cazuri în care s-a constatat că unele sume sunt necuvenite.

error: Content is protected !!