(Video) NATIONAL Momentul în care președintele Iohannis a primit steagul secuiesc în Harghita. Reacția președintelui

Updated on iulie 19, 2017 Preşedintele României a făcut o vizită oficială în judeţele Harghita şi Covasna, cu populație majoritar maghiară. Este prima de acest fel efectuată în ultimii ani de un şef al statului. În cadrul acestei vizite a avut loc și un moment inedit. Primarul din Miercurea Ciuc i-a făcut cadou şefului statului steagul secuiesc.

„Vă dăruiesc un steag în culoarea cravatei dumneavoastră”, i-a spus preşedintelui primarul Robert Raduly. Klaus Iohannis i-a răspuns pe măsură: avea pregătit steagul românesc pe care i l-a făcut cadou primarului, informează digi24.ro

„În vizita făcută astăzi în județele Harghita și Covasna, am subliniat că, indiferent de etnie, avem aceleași preocupări – viața de zi cu zi, locuri de muncă mai bune, starea drumurilor, a spitalelor, a școlilor noastre. Intoleranța, respingerea celor de altă etnie, fie din partea majorității sau a minorităților, sunt însă căile sigure pentru blocarea dezvoltării. Să ne îndreptăm așadar eforturile spre ceea ce ne unește pentru a putea progresa cu toții”, a scris președintele pe Facebook.

Iohannis a participat la o dezbatere organizată la sediul Consiliului Judeţean Harghita. Klaus Iohannis a atins cele trei sbiecte sensibile în zonă – descentralizarea, regionalizarea şi autonomia pe criterii etnice.

Vezi video aici:

Cred că descentralizarea este obligatorie, fiindcă aleşii locali ştiu cel mai bine de ce are nevoie comunitatea şi trebuie să dispună de instrumentele necesare. (…) Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în aşa fel încât să ducă la modernizarea administraţiei şi dacă duce la crearea de noi locuri de muncă, prin creştere economică (…). Autonomia locală şi regională ajută, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit fiindcă ar inhiba dezvoltarea. La aceste concluzii s-a ajuns la nivel european”, a spus Iohannis.

Advertisements
error: Content is protected !!