Updated on mai 22, 2017 Joi, 25 mai,în prima zi de Zilele Clujului, are loc pe LINIA 25 Troleul muzical.
11:00 – 13:00 – Troleul muzical II organizat de Cerul Întreg. Troleul Muzical este proiectul surpriză al Zilelor Clujului.
Linia 25 va găzdui un performance interactiv de muzică improvizată alături de muzicieni de la Cercul Întreg pe unul dintre trolee, între orele 11-13 (acustic) și 19-21 (acustic-electronic).
Cercul Întreg organizează Sâmbătă Petrecerea de Pietoni, între 13:50 – 17:00 în Parcul Central.
Pe Facebook, Cercul Întreg a scris: „Odată cu Zilele Clujului, dorim să facem clujenilor o dublă propunere: mai întâi un workshop de dansuri africane și afrobraziliene alături de percuționiștii de la Cercul Întreg, urmat de un marș prin centrul Clujului, combinat cu coreografii de tip flashmob pe trecerile de pietoni.
Workshopul de dans va fi susținut de Diana Luiza Mocăniţă, psiholog și dansator în formare, care susține din 2014 workshopuri de dans african și terapeutic la Cercul Întreg, împreuna cu Irina Ispirescu, care a urmat cursuri de dans african și contemporan în Africa, Franța și România.
Alături de noi, clujeni de toate vârstele vor putea să învețe câteva coreografii simple inspirate din dansuri africane și braziliene, toate împreună cu ritmuri și semnale specifice interpretate de percuționiștii de la Cercul Întreg.
După învățarea mișcărilor și o pauză, vom porni la un tur percusiv de aproximativ 2 ore prin centrul Clujului.
Pe acest traseu vom face opriri frecvente, în mod special la trecerile de pietoni, unde, la lumina verde vom face coreografii scurte, folosind pașii învățați anterior la workshop și opriri mai lungi prin piețe și pietonale, unde fetele de la Cercul Întreg vor prezenta o coreografie personală creată special pentru Zilele Clujului.
Participarea este liberă. Dați vestea mai departe! ;)”
Vezi aici Video cu troleul muzical: