Updated on mai 20, 2017 U-Banca Transilvania a câștigat la limită, scor 87-85 (26-21, 21-17, 21-25, 19-22),primul meci din finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, împotriva celor de la Steaua CSM EximBank.
Bucureştenii au fost la conducere în primele 5 minute, însă clujenii au preluat iniţiativa şi au intrat la pauză cu un avantaj important, scor 47-38.
Roş-albaştrii şi-ai revenit în repriza a doua, iar spre final chiar au revenit pentru scurt timp la conducere, datorită aruncărilor de la distanţă.
Cu toate acestea, în special datorită prestaţiei excelente a lui Ousmane Barro (27 de puncte, 13 recuperări), U-BT nu a scăpat meciul din mână şi s-a impus în cele din urmă la 2 punte.
”E o victorie foarte importantă, căci cel mai important meci într-o finală e primul, trebuie tratat ca ultimul meci de baschet pe care îl joci, cel mai important meci din cariera ta! Noi asta am făcut, în momentele grele am rămas tari din punct de vedere mental și noi am fost cei care, chiar dacă epuizați și noi, și ei, ne-am dorit mai mult victoria, am luptat mai mult și am obținut-o. Nu am reușit, însă, absolut nimic, în două zile avem alt meci, trebuie să ne recuperăm fizic în primul rând, pe urmă mental și să abordăm al doilea meci la victorie din nou. Vlad a ieșit la rampă mai ales în sfertul al patrulea, Ouzzy a jucat extraordinar astăzi dar, bineînțeles, l-au ajutat și colegii, a reușit 27 de puncte și 13 recuperări, dar el nu poate singur să își facă aruncările pe teren, doar prin munca lui. Peste două zile, însă, este alt meci, trebuie să iasă alții la rampă și trebuie să găsim soluții, indiferent de ce zile bune sau proaste avem!”, a declarat antrenorul principal Mihai Silvășan pentru u-bt.ro
Meciul 2 se dispută duminică, 21 mai, cu începere de la ora 19, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.