Updated on noiembrie 9, 2016 Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în Dej. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale considerabile, dar din fericire nu au fost victime.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autotren înmatriculat în Polonia, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca, ajuns pe strada Ion Pop Reteganu din Dej, din cauze încă necunoscute, a derapat, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului.
În urma impactului, mașina, care aparține unui bărbat din Brașov, a intrat într-un stâlp de beton, pe care l-a rupt, anunță dej24.ro
La aproximativ 10 minute după producerea accidentului, din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, un alt autoturism, în timp ce se depasa dinspre Cluj-Napoca, cel mai probabil surprins de autotrenul aflat pe contrasens, a derapat, s-a izbit de bordura de pe marginea drumului, intrând ulterior în decor.
Vezi video aici:
La fața locului au intervenit polițiștii dejeni, care au demarat cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii celor două accidente.