Updated on noiembrie 9, 2016 „U Cluj” a obținut o victorie extrem de importantă și spectaculoasă în fața liderului din Liga Națională de handbal feminin, Dunărea Brăila, scor 30-18 (14-9).
Succesul echipei ardelene a venit la meciul de debut al noului antrenor al echipei clujene, Florentin Pera, care a reușit să întrerupă o serie de patru înfrângeri consecutive.
(foto Facebook Mihai-Alexandru Hodrea)
‘U” a controlat partida din start și nu a fost condusă niciodată în acest meci. Echipa clujeană a avut 4-1 (min. 5), apoi 8-2 (12), iar la pauză scorul a fost 14-9. În minutul 43, ”U” ajunsese deja la 11 goluri diferență, 22-11, câștigând în cele din urmă cu 30-18, informează agerpres.ro
Pentru gazde au marcat Florina Chintoan 8 goluri, Ala Șeiko 6, Diana Puiu 3, Cristina Laslo 3, Abigail Vălean 3, Alexandra Dindiligan 2, Tamara Bokric 2, Andreea Tetean 1, Laura Popa 1, Cristina Boian 1.
(foto Facebook U Cluj)
Golurile echipei antrenate de Costică Buceschi au fost înscrise de Aneta Udriștioiu 4, Natasa Krnic 3, Mădălina Zamfirescu 2, Mihaela Obedeanu 2, Bianca Tiron 2, Gabriella Szucs 1, Timea Tătar 1, Alexandra Orșivschi 1, Cătălina Preda 1, Cristina Gheorghe 1.
La oaspete nu au jucat două handbaliste de bază, Gabriela Perianu și Ana-Maria Tănăsie.
HC Dunărea Brăila ocupă pentru moment primul loc în clasament, cu 25 puncte, dar poate fi depășită de campioana CSM București, care va juca în deplasare cu CSM Bistrița în această rundă. ”U” Cluj a urcat un loc în clasament, fiind pe 9, cu 13 puncte.