Updated on august 25, 2016 O clujeancă reclamă faptul că jumătate din dealul pe care se afla vechiul „insemn” care marca „cel mai inalt punct al Clujului” a fost ras, pentru a se construi un bloc.
Pe siteul domnuleprimar.ro, A.N. i-a scris lui Emil Boc: Stimate domnule primar, va scriu cu rugamintea de a ne sprijini cu amenajarea unui parc de joaca pentru copii in cartierul Gruia. Locuim pe strada Vântului, o zona extrem de dinamica din punct de vedere al constructiilor imobiliare.
Am avut supriza (neplacuta) sa vedem ca jumatate din dealul pe care se afla vechiul „insemn” care marca „cel mai inalt punct al Clujului” a fost ras, pentru a se construi un bloc. Cu toate ca populatia in zona a crescut considerabil, nu avem niciun loc de joaca special amenajat pentru copii.
Pe strada Vântului F.N. ( vizavi de adresa Vântului 9 și Vântului 11) exista 3 loturi de teren apartinand Primariei.
Pana anul acestea, terenurile au fost concesionate unei familii care practica agricultura.
Va rog sa ne sprijiniti in demersul nostru de a transforma acel loc intr-un parc frumos, care sa respecte si natura. Anexez fotografiile terenului mentionat si va multumesc anticipat.