Aeroportul Cluj: O nouă companie aeriană va zbura de la noi, din iulie

Updated on iunie 7, 2016 Din 18 iule 2016 pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj va opera pentru prima dată zboruri regulate Atlasglobal, cu aeronave de tip Airbus A321, 204 locuri. Ruta va fi Cluj-Napoca – Istanbul – Cluj-Napoca.

Compania aeriană Atlasjet Airlines a fost înființată la data de 14 martie 2001 în Turcia, iar primul zbor a fost operat pe 1 iunie 2001. În anul 2015 compania aeriană a decis să continue operarea zborurilor sub denumirea de Atlasglobal.

stiri de cluj

În prezent, Atlasglobal operează cu un total de 24 de aeronave din flota sa globală – din care o aeronavă de tip Airbus A319, 9 aeronave Airbus A320 și 14 aeronave Airbus A321 – spre peste 40 de destinații.

Ruta Cluj-Napoca – Istanbul – Cluj-Napoca va fi operată în zilele de luni, miercuri și vineri după următorul program:
Segment Zile de operare Oră plecare Oră sosire
IST – CLJ 1-3-5– 10:10 12:00
CLJ – IST 1-3-5– 12:50 14:35

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat a declarat: „Doresc să felicit decizia operatorului aerian de a efectua zboruri din Cluj-Napoca. Sosirea unei noi companii aeriene este întotdeauna un motiv de celebrare, mai ales că oferă o vizibilitate sporită județului și zboruri directe către un aeroport de tranzit atât de important.”

Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a declarat: „Suntem foarte încântați să urăm bun venit noii companii aeriene, Atlasglobal. Aeroportul Internațional Cluj este într-un proces continuu de dezvoltare și de extindere a rețelei de rute, iar noile frecvențe de zbor oferă tuturor pasagerilor mai multe opțiuni de călătorie.”

error: Content is protected !!