9 Biserici din Cluj unde poți întâmpina Învierea. La care mergi?

Updated on aprilie 27, 2016 Noaptea de înviere este un moment esențial din viața orcărui creștin ortodox. Aceasta reprezinta Invierea lui Isus Hristos din mormantul in care a fost asezat dupa ce si-a dat viata pe crucea pe care a fost rastignit pe dealul Golgota din Ierusalim.

Invierea are loc sambata seara, spre duminica pascala, indiferent de data in care cade Sfantul Paste si este si un prilej de a se reuni intreaga familie pentru a sarbatori aceasta “izbanda a vietii impotriva mortii”. Dacă nu ști unde să petreci această noapte sfântă îți prezentăm nouă Biserici din oraș unde poți merge cu familia.

Catedrala Mitropolitană din Cluj

catederala
(foto zambetsisanatate.ro)
Ridicată în Piața Avram Iancu între anii 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România, Catedrala este una din principalele edificii religioase din municipiul Cluj Napoca. Poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

Este în prezent a treia catedrală din România ca înălțime, după cea ortodoxă din Timișoara și cea evanghelică din Sibiu. Lucrările de construcție au fost inițiate la 10 septembrie 1923, iar pe 7 octombrie 1923, a fost pusă piatra de temelie a catedralei, festivitate la care au participat prințul moștenitor Carol al României și primul ministru Ion I. C. Brătianu.

Biserica Ortodoxă Sf. Treime

deal

(foto Ani Catalina)

Este prima biserică ortodoxă din Cluj, edificiu construit între anii 1795-1796 în stil baroc. Lăcașul se află pe strada Bisericii Ortodoxe la numărul 12, într-o grădină foarte pitorească, între mormintele unui vechi cimitir ortodox. Edificiul mai este cunoscut ca Biserica Ortodoxă din Deal, cu referire la Dealul Hajongard, aflat la sudul cetății medievale a Clujului.

Biserica Pogorârea Sfântului Duh

grigo

Localizată în Cartierul Grigorescu, pe strada Fântânele, biserica este o construcție mai nouă, în stilul arhitectural brâncovenesc. Construcția bisericii a început în anul 1997, iar doi ani mai târziu a avut loc prima Sf. Liturghie, oficiata in demisol. În 2014 a avut loc prima slujbă în biserica propriu-zisă.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavelmana
mana
Lucrările la biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Mănăştur au început în urmă cu aproape 20 de ani, însă din cauza dimensiunilor impresionante, dar şi a fondurilor insuficiente, au fost realizate în alternanţă.

Construcția încheiată acum, biserica, localizată pe str. Primăverii în Mănăștur, poate adăposti un număr mare de credincioși.

Biserica Sfântul Arhanghel Mihail

mihail

(foto protopopiatulcluj2.ro)

Aflată în cartierul Mărăști, pe str. Dâmboviței, vizavi de Expotransilvania, biserica reprezintă un loc potrivit pentru credincioșii care vor să participe la slujba de înviere. Piatra de temelie a fost pusă în 17 Iulie 2004 de către P.S. IRINEU. În data de 24 Iunie 2011 se slujește pentru prima dată în noua Biserică. Biserica este construită în stil brâncovenesc.

Biserica Sfântul Dumitru cel Noudimitrie

dimitrie

(foto calatorie-fotogradie.net)

Biserica Sfântul Dumitru cel Nou se află pe strada Unirii, în cartierul Gheorgheni. Construcția ei a fost finalizată în 22 decembrie 2007 , proiectată de arhitect prof.dr. Radu Spânu, în stil neo-bizantin. Slujba de binecuvântare a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Irineu Pop Bistrițeanul.

Biserica Naşterea Domnuluinasterea

nasterea

(foto nastereadomnuluicluj.ro)

Piatra de temelie a bisericii, care se află pe Aleea Rășinari , a fost pusa de Preasfintitul Parinte Episcop-vicar Irineu Bistriteanul în 27 decembrie 1990, iar dupa întocmirea proiectului de catre arhitectii Monica Popa si Marian Munteanu, în toamna anului 1993 a început constructia acesteia.

Între 29 mai 2007-20 august 2009, biserica a fost pictata în tehnica “fresca” de catre pictorul Pr. Damian Tuluc si ucenicii sai. Iconostasul, sculptat în lemn de stejar de un mester din Târgu Neamt, a fost pictat de catre Prof. Pompei Ungureanu, mobilierul din stejar executat de Gheorghe Caienaru din Cluj-Napoca, iar policandrul, aplicile si toate obiectele din Sfantul Altar au fost executate din alama si cupru de catre Dorin Trebea.

Biserica Întâmpinarea Domnului

intampinarea

(foto Ivan Kolovoz)

Biserica a fost construită în 1996, în vecinătatea parcului cunoscut generic ca „parcul Farmec” și are hramul Întâmpinarea Domnului.

Momentul central al sărbătorii este cel când, fiind adus în templu la 40 de zile de la Naşterea Sa, de către Maica Domnului şi dreptul Iosif, Domnul Iisus Hristos este primit în braţe, în templu, de către Dreptul Simeon, căruia Duhul Sfânt i-a vestit că nu va muri până nu îl va vedea pe Mesia.

Biserica Buna Vestire

buna vestire

(foto cniptcluj.ro)

Biserica Buna Vestire, care se află pe strada Puieților, a fost construită începând cu anul 1931 și l-a avut ca arhitect pe Bohățel Octavian. Biserica are formă de navă, construită din cărămidă, fundația din beton, acoperită cu tablă zincată. Construcția s-a terminat în anul 1934, fiind sfințită de episcopul Iuliu Hossu. În anul 2008, biserica Buna-Vestire a fost restaurată în totalitate, terminându-se cu partea exterioară.

Advertisements
error: Content is protected !!