Updated on mai 29, 2020 Rezervația naturală Stufărișurile de la Sic, cunoscută și ca „Delta Clujului”, este una dintre cele mai spectaculoase locații de vizitat din județul nostru. Zona este alcătuită din mlaștini, iazuri și luciu de apă, cu vegetație de stuf și papură și a fost declarată arie protejată în anul 2000.
Accesul către rezervația naturală este relativ ușor. Satul Sic se află la 50 de kilometri de Cluj Napoca, în apropierea drumului județean DJ109D care leagă localitatea Jucu de Sus de Nicula. Cel mai ușor se ajunge prin Gherla și Nicula, chiar dacă drumul este mai lung, asta deoarece drumul județean prin Jucu este foarte distrus.
1, Rezervația este a doua cea mai mare întindere de stuf din țara noastră, după Delta Dunării.
(foto ecotransilvania.ro)
2, În rezervație se găsesc numeroase specii de păsări, dintre care trei sunt specii rare: buhaiul de baltă, stârcul cenușiu și eretele de stuf, o specie de amfibieni și una de reptile precum și 42 de specii de plante.
(foto transilvaniareporter.ro)
3,Peisajul spectaculos care poate fi admirat de pe pontonul din lemn, lung de aproximativ un kilometru sau 1.600 de pași, turnul de observare, aflat aproximativ la mijlocul pontonului sau din două foișoare, aflate la un capăt și la altul al pontonului.
(foto mariuschira.blogspot.ro)
4,Stufărișurile de la Sic mai surprind și prin faptul că includ zone care nu au fost atinse (și eventual distruse) de mâna omului.
(foto: Traian Scrob)
[quads id=”2″]
5, Zona este ideală pentru cei care au ca hobby birdwatching (urmărirea păsărilor), un hobby popular în Occident, dar mai puțin practicat în România.
(foto www.captivatingromania.ro)
6, Este un loc ideal pentru cei care vor să scape de agitația orașului și să se relaxeze în natură
(foto: Traian Scrob)
7, Rezervația este alcătuită din 260 de hectare de stuf, cat 371 de terenuri de fotbal, in care traiesc o mare varietate de specii de păsări clocitoare, migratoare, prădătoare sau de pasaj, printre care amintim buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), lișița (cu specii de Fulica atra și Gallinula chloropus), presura (o specie din familia Emberizidae), pițigoiul moțat (Aegithalos caudatus).
(foto www.alexandrumahu.com)
8, Prin vizitarea Stufărișurilor de la Sic vei ajuta la dezvoltarea turismului și a zonei în care se află.
Călătorie plăcută. 🙂