(Last Updated On: March 6, 2016)

Prețurile apartamentelor din întreaga țară continuă să crească. În luna februarie indicele a crecut cu 4,5% faţă de ianuarie şi cu 9,8% raportat la februarie anul trecut, preţul mediu fiind de 1.015 de euro/metru pătrat util, prima dată în patru ani peste pragul psihologic de 1.000 de euro.

[ads1]

“După un avans de 2,1% în luna ianuarie, preţurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) au consemnat în februarie un salt de 4,5%, ajungând astfel să depăşească pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util – sub care s-au situat începând din mai 2012. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, preţul mediu cerut de vânzători se situează în prezent la 1.015 euro pe metru pătrat, faţă de 971 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute; valoarea actuală este cu 9,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 924 euro pe metru pătrat. În toate marile oraşe analizate au avut loc creşteri de preţ, iar Bucureştiul conduce în clasamentul scumpirilor din ultima lună”, potrivit imobiliare.ro, preluat de zf.ro.

12788163_194583387575873_1505613147_n

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în Cluj-Napoca preţul mediu solicitat de vânzători a crescut cu 3% în ultima lună, de la o medie de 1.152 de euro pe metru pătrat, la 1.186 de euro pe metru pătrat; valoarea actuală fiind cu 15,4% mai mare decât cea consemnată la finele lui februarie 2015 (respectiv 1.028 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,6%, de la 1.174 la 1.204 euro pe metru pătrat util, iar cele noi cu 3,2%, de la 1.125 la 1.161 de euro pe metru pătrat.

[ads2]

În Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 3,3% în februarie, de la 1.054 la 1.089 de euro pe metru pătrat utill, şi cu 5,3% în ultimele 12 luni, de la 1.034 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,5%, de la 1.029 la 1.044 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, pe segmentul locuinţelor nou-construite a avut loc o creştere de 4,9%, iar acestea costă acum 1.123 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.071 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie.