Cluj: PROTEST la liceul Onisifor Ghibu. Se desființează clase pentru a nu fi afectate normele profesorilor. Este corect?

Updated on ianuarie 22, 2016 Situație incredibilă la liceul Onisifor Ghibu din Cluj Napoca. În condițiile în care în oraș există o lipsă mare de specialiști în IT, conducerea liceului a luat decizia de a scoate din toamnă profilul matematică-informatică pentru clasa a noua.
Decizia a fost luată pentru a nu periclita normele celorlalţi profesori, a anunțat conducerea școlii. Această veste a scos în stradă zeci de părinți revoltați.

„Avem nevoie de mai multe locuri, nu se poate să fie desființat. Am un copil în clasa a opta și chiar dorește să meargă la mate-info și să rămână la acest liceu”, a declarat un părinte nemulțumit pentru tvrcluj.

„Ar fi al treilea an când noi nu avem socio-umane, de aceea am tăiat mate-info, am păstrat socio-umanele că altfel mi se periclitau normele profesorilor”, a declarat Monica Bereș, directorul liceului Onisifor Ghibu.

[ads2]
Vezi aici Video:

Zeci de părinţi de la Liceul “Onisifor Ghibu” din Cluj au ieşit în stradă, revoltaţi că, din toamnă, nu va mai exista clasa a noua cu profil de matematică-informatică. Măsura vine în contextul în care piaţa de IT a Clujului resimte o acută lipsă de specialişti, şi tot mai multe şcoli renunţă la profilul real. Conducerea şcolii spune că a luat această decizie pentru a nu periclita normele celorlalţi profesori.

Posted by TVR Cluj on Tuesday, January 19, 2016

În aceiași situație se află mai multe școli din oraș. Reducerea numărului de clase vine în urma recomandărilor inspectoratului școlar județean ca urmare a numărului tot mai mic de elevi. În schimb conducerile școlilor au libertatea de a decide la ce profil renunță.

Advertisements
error: Content is protected !!