Cea de-a șaptea ediție a Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii, va ajunge anul acesta și la Cluj, în perioada 23 – 27 noiembrie, la Cinema Mărăști și va aduce pe marele ecran filme pentru copii și adolescenți, imediat după premiera lor națională din București. Intrarea este liberă. Cluj-Napoca este primul oraș în care ajunge retrospectiva KINOdiseea, după ediția de anul acesta din București.
Girlhood / Bande de filles (2014), filmul care a deschis secțiunea Quinzaine des Realisateurs la Festival de Cannes, câștigător al premiilor pentru cel mai bun film și cea mai bună cinematografie la Stockholm Film Festival, a fost selectat la Sundance Film Festival 2015 în cadrul secțiunii Spotlight și a fost nominalizat pentru 4 premii César.
Filmul este regizat de franțuzoaica Céline Sciamma, aclamată de critici pentru reușita sa de a umple un gol în poveștile spuse până acum despre Paris. Girlhood este o poveste despre maturizare și explorarea identității de gen, a cărei protagonistă, o adolescentă dintr-o suburbie săracă (banlieue) din Paris, fără prea multe perspective, se alătură unei găști de fete.
“Încă de la începutul filmului se instalează tema generală a fetelor tinere nerăbdătoare să exploreze noi personas, dincolo de rolurile convenționale care le-au fost atribuite.” ( The Hollywood Reporter ). Criticii i-au găsit multe paralele cu La Haine a lui Mathieu Kassovitz, și a fost numit de către publicația Indiewire unul dintre cele mai reușite filme despre maturizare din ultimii ani.
[ads2]
Proiecția Girlhood / Bande Filles poate fi văzută pe 27 noiembrie, la cinema Mărăști din Cluj (str. Aurel Vlaicu nr.3), ora 14.00. Rezervarea locurilor în avans se face pe www.kinodiseea.ro.
PROGRAM
Cluj-Napoca, Cinema Mărăști
Luni, 23 noiembrie
10:00 – Bamse și orașul hoților, recomandare vârstă +3, dublat în limba română, Suedia, Regia: Christian Ryltenius, *proiectat cu subtitrare în limba română
Bamse, Micul Hop și Țestoasă trebuie să o salveze pe Bunica din ghearele Jupânului Vulpoi. Acesta a răpit-o pentru a o împiedica să mai prepare miere pentru Bamse. El și prietenii lui pornesc într-o călătorie primejdioasă prin pădurea Goblin, spre Orașul Hoților.
12:00 – Pe cuvânt de pionier 2, +9, Regia: Alexander Karpilovski, Țara: Rusia, Premii: In competiţie la Zlin 2015, *proiectat cu subtitrare în limba română
Rusia, 1979.Bunii prieteni Dima, Misa şi Lena plecă în vacanţa de vară la o tabără de pionieri, aflată pe malul mării.Alături de ei, este şi câinele Sava. În tabără vor avea parte de multe aventuri captivante, vor căuta comori ascunse, se vor înfrunta, vor descoperi peşteri neumblate şi multe altele. Şi, desigur, prima iubire cu pasiuni Shakespeariene.
14:00 – T.I.M. Robotul Incredibil, +7, Regia: Rolf Van Eijk, Țara: Olanda, Premii: Premiera mondială la Toronto, în competiție la TIFF Kids International Film Festival, *proiectat cu subtitrare în limba română
Tibor are un singur prieten, pe lume: robotul său de casă învechit T.I.M. Când tatăl lui înlocuiește robotul cu o mașinărie mai nouă, Tibor reușește să-l salveze pe T.I.M de la a fi distrus. Împreună, pleacă să îl găsească pe legendarul creator de roboți Hector Sammler, despre care se zvonește că ar locui în Nordul îndepărtat, lângă un far antic
Marți, 24 noiembrie
10:00 – Cei Șapte Corbi, +8, Regia: Alice Nellis, Țara: Cehia, Slovacia, * Proiectat cu subtitrări în română și engleză
Este povestea inspirată de basmul omonim al Fraților Grimm, a unei tinere fete care face tot posibilul să-și salveze cei șapte frați de blestemul aruncat asupra lor de către mama ei. O poveste despre curaj, răbdare și puterea cuvintelor. Protagonista este Bohdanka, născută în familia tulburată a unui brutar, a cărui soție și-a blestemat cei șapte fii, care s-au transformat în corbi.
12:00 – Orășelul Alandala, +4, *proiectat cu subtitrare în limba română
14:00 – Orchestra reciclată / Landfill Harmonic, +14, documentar, Regia: Brad Allgood și Graham Townsley, Ţara: Paraguay, *proiectat cu subtitrare în limba română
Orchestra Reciclată / Landfill Harmonic, în regia lui Brad Allgood și Graham Townsley, este un film documentar care urmărește povestea unui grup de copii din ghetourile sărace ale Paraguayului, care s-au organizat într-o orchestră (Orchestra Reciclată din Cateura, Paraguay) ce folosește gunoi reciclat pentru a meșteri instrumentele muzicale de care au nevoie. Odată ce devin un fenomen pe youtube, ei pornesc într-un turneu în întreaga lume și ajung să deschidă pentru trupa Megadeath.
Miercuri, 25 noiembrie
10:00 – Bamse și orașul hoților, +3, dublat în limba română, Suedia, Regia: Christian Ryltenius
12:00 – Cei Șapte Corbi, +8, Regia: Alice Nellis, Țara: Cehia, Slovacia, * Proiectat cu subtitrări în română și engleză
14:00 – Pe cuvant de pionier 2, +9, Regia: Alexander Karpilovski, Țara: Rusia, Premii: In competiţie la Zlin 2015, *proiectat cu subtitrare în limba română
Vineri, 27 noiembrie
10:00 – T.I.M. Robotul Incredibil, +7, Regia: Rolf Van Eijk, Țara: Olanda, Premii: Premiera mondială la Toronto, în competiție la TIFF Kids International Film Festival
12:00 – Lola pe vaporaș, +7, Regia: Thomas Heinemann, Țara: Germania, Premii: Audience Award for Best Feature Film & Children’s Jury Award for Best Live Action in Seattle IFF 2015, *proiectat cu subtitrare în limba română
Lola locuieşte cu mama sa Loretta pe un vaporaş-casă, botezat “Bob de Mazăre” . De când tatăl ei a dispărut de-acasă fără vreo explicaţie, Lola s-a înstrăinat de şcoală şi colegi. Nu doreşte nicio schimbare în viaţa ei până când tatăl nu se întoarce acasă. Dar curând vor apărea două evenimente care o vor scoate din lumea ei singuratică.
14:00 – Girlhood / Bande de Filles, +14, Regia: Céline Sciamma, Cu: Karidja Touré, Assa Sylla, Țara: Franța, Premii: selectat la Sundance Film Festival 2015, Nominalizat la Cannes în secțiunea Queer Palm, Premiul Best Film la Stockholm IFF, premieră națională, * Proiectat cu subtitrări în română și engleză
Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea, membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA), este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Uniunii Cineaştilor din România, al Primăriei Sectorului 5, Uniunii Europene, prin programul Europa Creativa – Media și al Institutului Francez din București.