Updated on octombrie 22, 2015 În cursul zilei de șase octombrie 2015, distinse personalități din domeniul cultural au pătruns în spațiul rezervat Sălii de expoziție a Casinoului din Parcul Central al municipiul Cluj-Napoca, pentru a asista la un frumos proiect artistic, cultural și educațional, propus de către tânărul Oliviu Secara, respectiv vernisajul expoziției artistului plastic,Traian Secara, susținut printr-un text curatorial, propus de către istoricul de artă, domnișoara Anemona Maria Frate și acompaniat prin acorduri de chitară, de către domnișoara Ioana Butnărașu.
Traian Secara, fost muzeograf în perioada de aur a istoriei României, a activat în domeniul educațional, prin cercetare, la Muzeul de Artă din Pitești.
Fiind la cea de-a treia expoziție în orașul Cluj-Napoca, (lucrările de artă au fost expuse anterior la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” și în spațiul istoric al cetății de secol XV, respectiv Bastionul Croitorilor), artistul plastic amintește prin tema unor lucrări de artă, de maestrul său, Corneliu Baba, Traian Secară fiind unul dintre studenții celebrului artist plastic.
Ascunsă între coloritul vesel al castanilor din Parcul Central al orașului Cluj-Napoca, clădirea vechiului Casino a începutului de sec. 20, invită publicul iubitor de frumos, cultură și artă, să descopere ceea ce se dezvăluie în spatele rezalitului fațadei clădirii, dispuse pe două nivele, cu profilaturile și decorațiile specifice, respectiv o mare parte din creațiile artistului plastic Traian Secara.
În acordurile și ritmurile muzicale ale păsărilor cântătoare, înconjurați de armonia nuanțelor frunzelor toamnei, într-un cadru natural, expoziția de artă a artistului plastic amintește, prin linia corpurilor feminine de frumusețea regăsită în formă pură sau în natură, subliniind afirmația existențialistului Albert Camus, prin care acesta descrie frumusețea anotimpului: “Toamna este cea de-a doua primăvară, când fiecare frunză este o floare”.
Tema frumuseții naturii, în simplitatea sa, este panotată pe zidul frontal al clădirii, fiind dezvăluită privirii sub titlul de “Flori perlate”, prin fine irizări de rozuri, brunuri, ocruri, respectiv griuri colorate în oliv. Lucrarea propusă pentru acordul dintre armonie și sensibilitate a fost reprodusă în culoare printr-un contrast de calitate, respectiv descifrarea multitudinii nuanțelor de lila și roz, luminoase și saturate, în contrast cu ternele nuanțe de griuri colorate.
Tema studiilor figurative ale eternului feminin, regăsită prin simplitatea formei, în conturul feminin, în câteva lucrări ce poartă numele artistului, amintesc despre sublimul acordurilor între nuanțe și forme plastice. Studiile de nuduri sau torsuri feminine, în forma cea mai pură, întregesc teoria prin care artistul înțelege studiul formei prin tușe de culoare, corect aplicate pe forma plastică sau pe fizionomia personajului. Structura corpului feminin, regăsită în câteva lucrări importante ale creației artistului, este descrisă de artist într-un limbaj plastic, asemeni unui joc liber al imaginației și al intelectului. Una dintre lucrări, ascunsă privirii în aripa laterală a clădirii, se înscrie pe linia frumuseții prin transparența țesăturii, respectiv a dantelăriei regăsite în pălăria subiectului feminin, cu o alura de eleganță și rafinament, citită pe fizionomia personajului. Un alt tip de frumusețe este propusă în lucrarea ce amintește de arta unui Matisse, cu un simplu joc de linie arcuită a corpului feminin dezvelit, cu accent pe nuditatea personajului.
Încercând să concep o sinteză a universului artistic al plasticianului Secara Traian, regăsit în cele peste 100 de lucrări, concepute într-un limbaj plastic diversificat și amplu, atât ca stil, în interpretarea temei, cât și ca tehnică, în execuția lucrării, încep prin a porni demersul cercetării prin structurarea pe tematică a lucrărilor pictorului.
Optează pentru o estetică în care cromatic, paleta artistului este apreciată nu pentru strălucire, ci pentru nuanțele estompate și moderate, cu un accent predominant pe fizionomia și silueta subiectului interpretat. În labirintul artistic propus publicului vizitator, amuzant și jucăuș, artistul renunță la semnătură pe pânzele pictate….o posibilă pârghie deschisă oricărui evaluator pentru o eventuală expertiză, într-un limbaj plastic ce ar trebui legitimat.
Privind din perspectiva istoriei artei moderne, mijlocul primordial constă în capacitatea artistului de a transmite privitorului un mesaj; Plasticianul consideră în studiile sale, corpul uman, un factor cu un impact emoțional puternic. Conform teoriei prerafaelitului Dante Gabriel Rossetti, pictorul formelor moderniste in portret, “pictează doar ceea ce vrea sufletul său si pictează cu simplitate, ignorand asa zisul canon al esteticului clasic. Artistul optează pentru ideea de artă ca instrument al cunoașterii. Limbajul vizual, in tematica studiilor picturale ilustrează valori simbolice si spirituale, reconfigurând formele unei așa numite Venere, conform propriului dictionar plastic.
Studiile de corpuri ale artistului bihorean presupun deformări aduse din registrul figurativ al lui Pablo Picasso, prin simplificări de formă, eliminînd din cadru orice detaliu inutil. Conform unui tratat vizual de istoria artei moderne, artistul Traian Secara, cu multă sagacitate, preferă să traducă ideile în culoare, cu un accent predominant pentru o cromatică în bleumarin si brunuri, acordând totodată, studiului liniei și formei, o importanță aparte.
Lucrarea ce flanchează portalul sălii de expoziție reprezintă poate, cheia în creația pictorului. Intr-o posibilă interpretare, artistul se joacă cu propriul nume, în mintea sa, asemeni unei semințe într-un limbaj plastic. Pornind de la un soi de atavism, el asociază substantivul “secară” cu recolta grânelor la începutul toamnei, ca un firesc proces popular tradițional. Rezolvă ecuația pornind, ca sursă de inspirație pentru temă, de la mentorul său, artistul Corneliu Baba, care propunea ca subiect, studiile de țărani la munca cîmpului, subiecte tipice pentru realismulul socialist.
Portretul propus de artistul Traian Secara, însumează un portret ușor disarmonic prin interpretarea incongruențelor formelor, aluzie la degradarea corpurilor și a tijei spicelor de secară, ca proces firesc în urma tradiționalului seceriș popular, pentru un trai decent.
Același joc al imaginației, legat de numele artistului, aduce în prim plan lumea antichității romane, printr-un studiu împăstat de culoare, în tratarea în zale a torsului Împăratului Traian și prin studii după vase ceramice antice, în nuanțe de ocruri si brunuri. Studiul după sculptura lupoaicei Lupa capitolina, redă în culoare, patina vremii, reproducînd o sculptură originală etruscă de sec VI a. Ch. Conform legendei, lupoaica a hranit intemeietorii Romei, pe Romulus si Remus. In acest context, imi permit sa il citez pe Eminescu, care nota: “De la Roma venim. Din Dacia Traiana.”
Aceeași sursă de ispirație în temă, respectiv influența maestrului Corneliu Baba, prin lucrările acestuia propuse pentru Academie, o regăsim în seria de lucrări ale artistului Secara, cu temă figurativă, respectiv portrete de arlechini, studii ce flanchează deschiderile în zidărie cu suprafață vitrată, interpretate ușor într-un registru naiv, dar amuzant. Interesante sunt si temele ce însumează naturi statice. Ele amintesc de influențele pictorului Cezanne, în arta modernă, prin materialitatea formei, prin modelarea pastei de culoare, aplicată pe suprafețe ample.
Sculpturile în lut, lemn și piatră, propun simplitatea formei, redusă la forme perfecte, respectiv simple ovoide, ce amintesc de arta unui Constantin Brâncuși, forme ce se nasc din materia brută, nesculptată, simple studii sculpturale ce, într-o eventuală interpretare, amintesc de tema “Leda si somnul”.
Încercând să spicuiesc din discursul Domnului Secara Traian, din seara vernisajului, ușor ofensiv în legitimarea propriei arte, acesta se identifică, printr-o mască, cu lucrarea- afiș a expoziției, respectiv cu un Don Quijote modern, prin ținută, concepție și creație. Nu întâmplător, excentricul personaj al lui Cervantes a devenit personajul preferat al artistului, care se luptă cu “morile de vânt” ale societății contemporane, inflexibile creației artistice autentice. Așa cum pictorul însuși a declarat, instituțiile statului nu finanțează arta, iar iubitorii de artă nu-și permit întotdeauna achiziționarea operelor. În consecință, artistul rămâne alături de creația proprie, iar din solitudinea sa izvorăsc operele de artă pe care le închină…posterității.
Aceste idei se regăsesc în lucrarea dedicată lui Don Quijote. Totul este simbolic, totul devine esențializat, până la semn de întrebare și de exclamare. Starea de angoasă este transpusă unor personaje schițate în tablouri, al căror mers biped se modifică, se contorsionează, parcă împiedicându-i să înainteze, de aici, aluzia la problemele evidente ale societății contemporane. Alteori, ființele din tablouri poartă măști, devin măscărici, personaje de bâlci, cu priviri ironice.
Închei prin a face legătura dintre lucrarea ce reprezintă frumusețea portretului feminin, pictat într-o cromatică caldă, în nuanțe aurii, subiect feminin ce atinge coardele unui instrument muzical, si sistemul spațial al imaginii arhitecturale a Casinoului, respectiv pasarela ce permite accesul în Loja Orchestrei de la nivelul superior, unde notele muzicale din concertul de chitară al distinsei domnișoare, Ioana Butnarașu, au încântat și încheiat seara, în acorduri muzicale și cromatice.
Anemona Maria Frate