Clujul ramane FARA paduri. Raport Greenpeace: In judetul Cluj au fost taiate cele mai multe paduri ILEGAL. Ii poate opri cineva pe „taietori”?

Updated on octombrie 19, 2015 veveveve

Greenpeace România a dat astăzi publicității un raport privind prejudiciul cauzat de tăierile ilegale de pădure în perioada 2013-2014. Acesta se ridică la 52,1 milioane de euro (aproape 231 milioane de lei), iar 79% din sumă sunt produse de județele Cluj, Alba și Maramureș.

Potrivit cercetării, în perioada analizată, au fost înregistrate 45.509 de cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creștere de la 28 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012.

Autoritățile au identificat, astfel, la nivel național, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, în creștere de la 120.836 metri cubi în 2012 și 452.842 metri cubi, în intervalul 2009-2011, informează agerpres.ro.

Din punct de vedere al volumului de lemn tăiat ilegal, raportul Greenpeace România arată că județele Cluj, Alba și Maramureș sunt cele din care au dispărut cele mai mari cantități. În același timp, conform noii cercetări efectuate de Greenpeace asupra suprafeței acoperite cu păduri la nivel național, ritmul distrugerii acestora se menține la un nivel alarmant, de 3 hectare/oră.

[ads2]

La nivelul celor trei județe se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel național în perioada 2013-2014, județul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba — 23% și Maramureș — 18%.

În ceea ce privește prejudiciul, valoarea totală la nivel național, în intervalul analizat, a fost estimată de către autorități la 230.937.047 lei (aproximativ 52,1 milioane euro).

Ca urmare a volumului mare înregistrat, județele Cluj, Alba și Maramureș prezintă cele mai mari valori medii, respectiv: 70.189 lei prejudiciu/caz în Alba, 52.742 lei/caz în Cluj și 27.227 lei/caz în Maramureș. Astfel, cele trei județe totalizează 79% din prejudiciul cauzat.

Advertisements
error: Content is protected !!