Video Cluj: Haosul continua. Soferul cu Audi a BLOCAT din nou strada. „Nu dau cu spatele. E a treia oara”

Updated on octombrie 15, 2015

Șoferul unui autoturism Audi s-a hotărât să rezolve el problemele de circulație de pe str. Constantin Daicoviciu din Cluj, în condițile în care poliția nu ia nici o măsură. Enervat de faptul că o bandă de circulație de pe stradă este tot timpul blocată de mașinile parcate neregulamentar, clujeanul, care circula cu mașina sa regulamentar pe sensul de mers, s-a hotărât să nu le mai acorde prioritate celor din față care îi cereau să dea cu spatele pentru ca ei să poată trece.

După ce în urmă cu o săptămână şoferul cu Audi bloca traficul pe strada Constantin Daicoviciu din centrul Clujului şi elibera banda pe care o ocupa, regulamentar, de altfel, doar după insistenţele oamenilor legii, astăzi clujenaul a repretat scenariul.

La fel ca atunci, şoferul cu Audi a ţinut cu dinţii de banda sa şi le-a explicat clar celorlalţi participanţi la trafic: „Nu dau cu spatele. E a treia oară. Eu sunt pe sensul meu și toată lumea e pe contrasens”.

Într-un final, şoferul cu Audi a permis trecerea maşinilor. Iar apoi, la fel ca şi data trecută şi, aparent, doar dacă scena se repetă, poliţiştii locali şi-au făcut apariţia în zonă şi i-au amendat pe cei care au parcat neregulamentar pe stradă şi care au dus la îngreunarea circulaţiei, informează voceatransilvaniei.ro

[ads2]

„Mie chiar îmi place omul ăsta! După ce săptămâna trecută a refuzat, timp de 20 de minute, să se dea în spate pentru că nu el era pe contrasens ci șirul de mașini din fața lui, azi recidivează! Foarte bine. Data trecută, măcar pentru o zi, polițiștii au împărțit, cu spor, amenzi celor care parchează aiurea pe stradă și s-a putut circula normal. După o săptămână, a fost nevoie, din nou, de intervenția super-eroului cu Audi. Respect”, scrie un utilizator al reţelei de socializare Facebook care a distribuit clipul încărcat aici de un martor la ambele situaţii.

Vezi aici Video:

Procedeaza bine soferul cu Audi?

Advertisements
error: Content is protected !!