Accident Cluj: Carambol cu 4 masini si persoana grav ranita in Floresti

Updated on septembrie 6, 2015 O persoană a fost grav rănită și 4 mașini au fost avariate în urma unui accident produs vineri, în jurul orei 14:45, pe DN1 E60, pe raza comunei Florești.

Un șofer de 50 ani, din Dej, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în localitate, din direcţia Gilău spre Cluj-Napoca nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul care îl preceda, intrând în coliziune cu acesta.

“În urma impactului, autovehiculul acroșat, condus de un bărbat de 40 ani, din comuna Maieru, a fost proiectat în alt autovehicul, din fața sa, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 ani, din Oradea, intrând și acesta în coliziune cu autoturismul care îl preceda. La volanul celui din urmă autoturism implicat în carambol se afla un bărbat de 33 ani din comuna Florești”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj remis Vocea Transilvaniei.

Foto arhiva Vocea Transilvaniei
Foto arhiva Vocea Transilvaniei

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei pasagere din cel de-al treilea autovehicul implicat, respectiv a unei femei de 40 ani din comuna Gilău și pagube materiale în valoare aproximativă de 4.300 lei.

error: Content is protected !!